monitorulcj.ro Menu
Sport

Primul transfer: Eduard Nicola

Universitatea Cluj a început campania de achiziţii cu un fundaş. „Şepcile roşii“ au ajuns la un acord cu fotbalistul Eduard Nicola, care a jucat în ultimele două sezoane la Victoria Brăneşti pe postul de fundaş stânga.

Nicola s-a născut în 29 mai 1983 la Râmnicu Sărat şi a evoluat la echipa locală Olimpia până în 2006, când s-a transferat la Gloria Buzău. A mai trecut pe la Inter Gaz Bucureşti şi Dunărea Giurgiu, iar din 2009 a evoluat la Victoria Brăneşti, echipă cu care a obţinut în sezonul trecut promovarea în Liga 1. A jucat 27 de meciuri în Liga 1 şi 94 în Liga 2.