monitorulcj.ro Menu
Sport

Țenter reușește prima victorie de la revenirea pe banca tehnică

U-Banca Transilvania a reușit în această seară să rupă ghinionul meciurilor pierdute în ultimul sfert de meci, baschetbaliștii pregătiți de Marcel Țenter împunându-se în fața echipei BC Timba Timișoara cu scorul de 82-62.

După opt meciuri pierdute în care au avut aceeași problemă, echipa fiind învinsă de fiecare dată în ultimul sfert de meci, Marcel Țenter, noul antrenor revenit pe banca tehnică a echipei de baschet U-BT, alături de fostul antrenor principal, actual antrenor secund, Dorin Pintea, au reușit să lege jocul și să câștige primul meci în noua sală polivalentă din Cluj-Napoca, scor final 82-62 (17-11, 21-12, 22-22, 22-17).

Angajarea de onoare a mingii în cadrul meciului a fost făcută de tenorul Operei Române, Alexandru Mânzat.


Antrenorul principal al echipei U-BT, Marcel Țenter a declarat după meci că este o victorie benefică dar le amintește jucătorilor să nu se lase luați de val și speră că din șirul de înfrângeri au învățat ceva. „O victorie muncită și vreau să le mulțumesc băieților că au înțeles că nu există cale de întoarcere pe acest drum. E bine că am câștigat la 20 de puncte, însă sunt foarte multe aspecte ale jocului pe care trebuie să le îmbunătățim, în special apărarea, asta deși scorul arată că am primit doar 62 de puncte. Teoretic, este bine, însă practic nu ne-au plăcut foarte multe lucruri, astfel încât la meciurile viitoare să nu rămână nimeni cu șut necontestat. Este prima victorie dintr-o serie. Sper că din șirul acesta de înfrângeri am învățat ceva. Grupul nu s-a spart, deși tensiunea a fost foarte mare și dacă vom munci la fel în continuare șansele să jucăm un baschet bun, care să ne aducă rezultate, sunt mari”, a declarat Marcel Țenter.

Baschetbaliștii U-Banca Transilvania urmează să întâlnească marți echipa Magnofit Güssing Knights, pe teren propriu, de la ora 18, în etapa a 4-a din EuroChallenge, după care va întâlni în Liga Națională de Baschet Masculin, până la finalul acestui an, echipele Energia Rovinari Târgu Jiu, CS Universitatea Cluj și BC Mureș.


Marcatori:
U-Banca Transilvania: Lalovic 16 (6 rec., 2 p.d.), Mandache 16 (3 rec., 2 p.d., 1 int.), Hargrove 13 (3 rec., 1 p.d.), Silvasan 12 (5 rec., 6 p.d., 1 int.), Barnette 8 (9 rec., 5 p.d., 1 int.), Cuic 7 (2 rec., 6 p.d., 1 int.), Baciu 6 (3 rec., 1 p.d., 2 capace), Millage 2 (2 rec., 4 p.d.), Jucan 2 (3 rec., 2 p.d., 1 int.). A mai jucat: Kuti.
Timba: Mijatovic 18 (6 rec., 2 p.d.), Hall 14 (2 rec., 9 p.d.), Glazyrin 11 (7 rec.), Nakic 8 (1 rec., 1 p.d.), Filip 4 (8 rec., 1 p.d.), Mihuti 4 (1 rec.), Costa 3.