monitorulcj.ro Menu
Sport

Elevii olimpici clujeni au fost premiați de Emil Boc

Elevii din Cluj-Napoca care au obținut rezultate foarte bune la competițiile olimpice au fost premiați de primarul municipiului, Emil Boc.

În cadrul ceremoniei de astăzi de înmânare a premiilor, Emil Boc a premiat, cu distincţia „Pro Urbe”, gimnasta clujeană Andrea Bogati şi handbalista clubului „U” Alexandrion, Cristina Laslo.

Premiile au fost oferite pentru performanţele obţinute, cele două sportive au mai primit câte un premiu în valoare de 2.000 de lei din partea Consiliului Local şi Primăriei Cluj-Napoca (prin HCL nr. 337/2014).


În lipsa prezenței jucătoarei Cristina Laslo, fiind plecată în cantonament la Craiova, împreună cu lotul naţional de handbal feminin, premiul a fost primit de la edilul municipiului de tatăl jucătoarei, Augustin Laslo.

În cadrul aceeași ceremonii, primarul a premiat 40 de elevi, câştigători ai locului 1 la olimpiadele şcolare sportive susţinute în sezonul 2013-2014, fiecare elev a primit câte un premiu în valoare de 1.000 de lei pentru rezultatele obţinute la fotbal fete/băieţi şi la atletism. Cei 40 de elevi premiați fac parte din echipa de Fortbal a Liceului cu Program Sportiv Cluj-Napoca, echipa de Pentatlon a Liceului cu Program Sportiv Cluj-Napoca și echipa de Fotbal a Şcolii Gimnaziale „Ion Agârbiceanu”.


Consiliul Local şi Primăria Cluj-Napoca a acordat anul acesta premii pentru 72 de elevi olimpici clujeni, în valoare de 73.000 de lei.