Sport
Echipa lui Lalovic a fost învinsă de echipa lui Labovic. CSU Asesoft a câștigat primul derby din Liga Națională de baschet masculin
Asesoft s-a impus în prima etapă a noii ediții din Liga Națională de baschet masculin unde le-a pus față în față pe rivalele U-BT Cluj și CSU Asesoft Ploiești.
În fața a aproximativ 2000 de fani, CSU Asesoft a obținut o victorie clară pe terenul echipei U Banca Transilvania, scor 69-80, la capătul unui meci în care a condus de la un capăt la celălalt.
Antrenorul echipei de baschet masculin U Banca Transilvania, Dorin Pintea a declarat după meciul de ieri unde au întâlnit în prima etapă a campionatului echipa CSU Asesoft Ploiești, că este un rezultat echitabil și că în partea a treia a meciului s-a făcut diferența, unde jucătorii au pierdut nouă mingi.
„Astăzi am întâlnit o echipa foarte puternică, cu un Brown și cu un Lee senzaționali. Noi nu am putut să ținem ritmul cu ei, au avut o tranziție ofensivă foarte bună, eu zic că a fost un rezultat normal și echitabil”, a spus Pintea.
Despre lipsa jucătorilor accidentați, antrenorul U-BT a declarat că și această lipsă s-a simpțit în jocul baschetbaliștilor.
„Orice jucător din angrenajul nostru este important, iar în momentul în care avem accidentați și jucătorii ceilalti nu reușesc să marcheze avem probleme în atac. Nu am putut să ne facem jocul, am avut nouă mingi pierdute în sfertul al treilea, de aici și căderea noastră”, a afirmat antrenorul U-BT Cluj.
Dorin Pintea a recunoscut că în acest moment echipa CSU Asesoft este cea mai bună echipă din Liga Națională de baschet masculin.
„ După parerea mea, Ploieștiul nu are adversar în campionat, au o echipă mult mai puternică decât cea de anul trecut. Încercăm să găsim soluții, am adus un jucator în probe pe postul de conducător de joc, să avem mai multă eficiență în atac”, a afirmat antrenorul U-BT Cluj.
Mihai Silvășan a afirmat după meci că echipa nu a putut ține ritmul cu echipa CSU Asesoft Ploiești și a promis ca următorul meci, cu echipa din Mediaș, să-l câștige.
„Din păcăte jocul nostru nu a fost la înălțime, puteam pierde la aceeași diferență dar să fi jucat un baschet bun. Nivelul nostru de joc la momentul actual nu este cel la care ne așteptam... Îmi cer scuze publicului că nu am fost mai combativi, că nu ne luptăm mai mult pentru victorie. Deși e începutul campionatului, avem un moment greu, am fost eliminați din Cupa României și am pierdut primul meci pe teren propriu din campionat, ceea ce într-o competiție atât de echilibrată poate să fie decisiv. Am mai trecut prin asemenea momente, chiar sezonul trecut și am reușit să trecem peste ele și să jucăm un baschet de calitate. Asta îmi doresc și acum, asta le-am zis și băieților în vestiar că trebuie să avem o săptămână foarte bună la antrenamente și să mergem la Mediaș doar cu gândul la victorie. Nu știu ce s-a întâmplat în sfertul al treilea, trebuie să revăd meciul, cu siguranță a fost baschet de foarte joasă calitate. De ce, asta trebuie să vedem. Cred că nu am avut atitudinea necesară pentru un astfel de meci, mă refer la noi, la jucători. Ploieștiul, fiind o echipa foarte bună, ne-a taxat fiecare greșeală”, a declarat baschetbalistul clujean.
În tribunele Sălii Sporturilor au fost prezenți jucătorii echipei de fotbal Universitatea Cluj și tenismenul Andrei Pavel.
U-Banca Transilvania - CSU Ploiești 69-80 (21-27, 18-21, 7-16, 23-16)
Marcatori:
U-Banca Transilvania: Hargrove 14 (2 rec., 1 p.d., 1 int.), Lalovic 12 (2 rec., 3 p.d., 1 int., 1 capac), Mandache 12 (2 rec., 2 p.d., 1 int., 1 capac), Medvedj 11 (3 rec., 4 p.d., 1 int.), Silvășan 5 (3 rec., 4 p.d.), Cuic 4 (6 rec., 2 p.d.), Baciu 4 (3 rec., 1 capac), Kuti 4 (1 p.d., 1 int.), Southall 3 (2 rec.), Jucan (4 rec., 2 p.d.).
CSU Ploiești: Brown 25 (4 rec., 12 p.d.), Lee 24 (9 rec.), Labovic 13, Mohammed 6, Pelekanos 5, Flowers 4 (4 rec., 7 p.d.), Szijarto 3.