monitorulcj.ro Menu
Sport

Vasile Miriuță: „Pentru mine ăsta nu este un derby”

Antrenorul echipei CFR Cluj, Vasile Miriuță, spune că a pregătit meciul de luni cu „U” Cluj, din etapa a 9-a a Ligii 1 de fotbal, ca pe oricare alt meci și că nu se gândește la partidă ca la un derby.

Vasile Miriuță, antrenorul CFR Cluj

Tehnicianul feroviarilor este convins că echipa sa va câștiga, chiar dacă spune că nu se pune problema ca echipa lui să pornească în acest meci ca favorită, datorită rezultatelor înregistrate până acum în campionat. „Nu vreau să supăr pe nimeni, dar pentru mine ăsta nu este un derby, este un meci ca oricare altul. Pregătesc meciul cu „U” Cluj la fel cum l-aș pregăti cu Botoșaniul sau cu Iașul. Așa cum știți, chiar dacă ești pe primul loc și cealaltă echipă pe ultimul loc, dau așa un exemplu, un derby e un derby, sunt șanse 50-50 la sută în meciul de luni. Într-adevăr jucăm acasă, ne dorim victoria în fața propriilor suporteri și sunt siguri că băieții vor face tot ce va ține de ei să câștigăm acest meci. Și sunt sigur că vom câștiga”, a declarat Miriuță, vineri, într-o conferință de presă înaintea meciului.

El a infirmat orice bănuială că fotbaliștii vor fi recompensați pentru o eventuală victorie în acest meci cu o primă specială. Întrebat ce crede despre o eventuală dorință de revanșă a feroviarilor, care au pierdut în derby-ul de anul trecut în fața „U” Cluj, Miriuță a precizat că el gândește fiecare meci la victorie. „Nu avem ce revanșă, să ce...? Jucăm fiecare meci la victorie. Ce a fost, a fost, am mai spus, trecutul cu trecutul, prezentul cu prezentul. Ăsta e cel mai important lucru. Bineînțeles, fiecare echipă vrea să câștige, nu? Indiferent că e CFR, U Cluj sau Steaua. Fiecare echipă, fiecare antrenor vrea să câștige. E treaba lor cum vor veni luni, pe mine mă interesează mai puțin acest lucru. Mă interesează ca echipa mea să fie luni în formă maximă”, a spus antrenorul formației CFR Cluj.


Cu aceeași ocazie, Miriuță a declarat că meciul de luni 29 septembrie va unul dificil și că „U” Cluj are o echipă bună, chiar dacă în ultimul meci jucat chiar pe Cluj Arena, cu CSU Craiova, au pierdut la o diferență de două goluri (0-2). „Universitatea Cluj are echipă bună, e adevărat au pierdut ultimul meci cu Craiova, poate e normal, a venit un antrenor nou, o altă filosofie, dintr-o țară cu altă filosofie. Nu e ușor, știu pe pielea mea ce înseamnă să vii nou la o echipă, dar, încă o dată, este o echipă puternică. Ne va fi greu luni”, a spus Miriuță.

CFR Cluj va juca luni, 29 septembrie, de la ora 21,00 cu Universitatea Cluj pe stadionul ”Dr. Constantin Rădulescu”. Biletele vor fi puse în vânzare sâmbătă, iar prețurile stabilite pentru acest meci sunt de 60 de lei pentru un bilet la tribună și 10 lei pentru un bilet la peluză.