monitorulcj.ro Menu
Sport

Simona Halep poate pierde locul doi WTA

Jucătoarea de tenis Simona Halep va pierde locul 2 WTA dacă rusoaica Maria Şarapova, acum pe locul 4 WTA, va ajunge în finala turneului de la Wuhan, competiţie la care sportiva română a fost eliminată, astăzi, în manşa a doua.

Şarapova, aflată pe partea de tablou a Serenei Williams, poate profita de abandonul jucătoarei numărul 1 mondial, pe care ar fi putut-o întâlni în semifinale.

Williams conducea, marţi, cu 6-5 în primul set, în meciul cu sportiva franceză Alize Cornet, când a abandonat după ce i s-a făcut rău, având nevoie de intervenţia medicului.


Sportiva din Rusia, singura care o poate "detrona" pe Halep în această săptămână, mai are două adversare importante în drumul spre finală, pe jucătoarea canadiană Eugenie Bouchard, cap de serie numărul 6, pe care o poate întâlni în semifinale, şi pe daneza Caroline Wozniacki, cap de serie numărul 8, cu care poate juca în sferturi.

Şarapova este calificată în turul 3 şi va lupta pentru un loc în sferturile de finală ale competiţiei din China cu elveţianca Timea Bacsinszky, locul 61 WTA, sportivă venită din calificări.


Halep, cap de serie numărul 2, a fost învinsă, marţi, cu scorul de 2-6, 6-2, 6-3, de Garbine Muguruza, locul 22 WTA, în turul doi al turneului de categorie Premier 5 de la Wuhan (China), cu premii de 2,44 milioane de dolari.

Acesta a fost primul meci al Simonei Halep după eliminarea suferită în turul 3 al US Open, la finalul lunii trecute.