Sport
„U” Cluj a pierdut rușinos acasă în fața CS U Craiova cu scorul de 0-2. Ogăraru: „Este cea mai mare ruşine pe care o trăiesc eu în fotbal”
Universitatea Cluj a suferit a doua înfrângere acasă în acest sezon și prima după instalarea noului antrenor pe banca tehnică. Suporterii au protestat în timpul meciului pentru meciul foarte slab pe care l-a făcut echipa și i-a cerut antrenorului demisia, în același timp a cerut revenirea lui Mihai Teja la Cluj.
În cadrul conferinței de presă de după partida dintre Universitatea Cluj și Universitatea Craiova, meci pierdut acasă cu scorul de 0-2, antrenorul echipei gazdă, George Ogăraru a declarat că nu se aștepta la un meci atât de slab. „Nu m-aş fi asteptat la o asemenea prestaţie. Cred că le-am cerut jucătorilor lucruri pe care un fotbalist profesionist în mod normal ar trebui să le cunoască. Să stai în marcaj cu omul e un lucru elementar. Că omul este mai important decât mingea, că trebuie să stai în marcaj la faze fixe este iarăşi un lucru elementar, că trebuie să stai compact, că trebuie să ai liniile scurte, lucruri elementare. Din minutul 1 până în minutul 95 echipa a jucat altceva decât i-am antrenat noi. Am jucat la un anumit nivel şi le-am cerut jucătorilor lucruri esenţiale, pentru că ceea ce vrem noi să implementăm la această echipă durează. Echipa a jucat în acelaşi sistem în care a jucat şi înainte, nu am schimbat sistemul la echipă, dar ceea ce s-a întâmplat astăzi în teren, jucătorii care au primit şansa de a intra astăzi în teren pe mine m-au dezamăgit total. Este cea mai mare ruşine pe care o trăiesc eu în fotbal”, a afirmat tehnicianul.
Ogăraru a declarat că înainte de meci Mihai Neșu a avut o discuție motivațională cu jucătorii în vestiare. „Felul în care a arătat echipa după ce am avut discursuri motivaţionale, am avut un Mihai Neşu care le-a venit în cabină înainte de meci şi le-a vorbit despre ce înseamnă să lupţi după aceea intri pe teren şi te comporţi astfel pentru mine este de neimaginat”, a declarat antrenorul „U” Cluj.
El a mai spus că va avea o discuție cu jucătorii și speră să remedieze problema până la meciul cu CFR Cluj. „Descurajat nu sunt, dar sunt foarte supărat. Vom avea şedinţă să înţeleg de ce s-a întâmplat ce s-a întâmplat astăzi aici. Cred că unii jucători care au fost pe teren au o limită, dar cred că printr-o atitudine potrivită poţi să compensezi, poţi să eviţi în a scoate în evidenţă defectele”, a spus Ogăraru.
Despre reacția suporterilor care i-au cerut demisia, George Ogăraru spune că se aștepta la o asemenea reacție negativă și că dacă ar fi fost în locul lor ar fi făcut la fel. „M-am aşteptat la o reacţie negativă din partea fanilor pentru că şi eu dacă aş fi fost în tribună suporter al Universităţii Cluj, aş fi fost la fel de dezamăgit pentru cum a arătat echipa. E destul de neplăcut să fii pus în situaţia aceasta. Totuşi sunt trei săptămâni de când am venit la echipă. În fotbalul profesionist joci bine eşti aplaudat, lăudat, joci prost eşti criticat. Suntem obişnuiţi cu lucrul acesta. Important este ca oamenii să ştie că eu am venit împreună cu staff-ul meu ca să creez ceva la Universitatea, ceva solid. Îmi petrec zilele şi nopţile gândindu-mă la ce este cel mai bine pentru echipă, antrenându-i pe nevoile lor, pe unii pe calităţile lor”, a declarat Ogăraru.
Tehnicianul a explicat în cadrul conferinței de presă și de ce a renunțat la Bratu după doar 25 de minute. „Este un jucător care s-a antrenat foarte bine, fundaş central de picior stâng, care aşa cum am gândit noi meciul astăzi ar fi putut să ajute echipa, însă m-a dezamăgit. Alegerile pe care le-a făcut el, riscul la care a supus echipa, nesiguranţa pe care a dat-o echipei m-a făcut ca să îl schimb. Îmi reproşez că l-am titularizat pe Doru Bratu”, a mai spus George Ogăraru.
Suporterii au scandat în timpul meciului, după cel de al doilea gol primit de echipa gazdă, „Viva Teja”, „Demisia” și au transmis un mesaj clar pentru meciul de luni când vor juca în deplasare cu echipa din Gruia, „De nu bateți CFR vă rupem picioarele”.
Următorul meci al Universității Cluj este joi, 25 septembrie, în Cupa României când vor întâlni în deplasare echipa FC Bihor.
Golurile au fost marcate de Muşat '49 (autogol) şi Bancu '64.
0-1: Muşat a deviat mingea în propria poartă după o acţiune a lui Rocha
0-2: Bancu a marcat la colţul lung după o centrare a lui Rocha
Echipele de start:
Universitatea Cluj: Veselovsky - Ciupe, Bratu (Ninu '26), Neag, Muşat - Kovacs (Stojanovici '46), Costin, Bucşa, Boutadjine, Viveiros - Gravenberch (Achim '68). Antrenor: George Ogăraru
CS Universitatea Craiova: Bălgrădean - Achim, Acka, Frăsinescu, Vătăjelu - Brandan, Madson, Tîrnăcop (Varga '58) - Bancu, Nuno Rocha (Pleşan '90+3), Bawab (Băluţă '87). Antrenor: Emil Săndoi
Cartonaşe galbene: Varga '63, Costin '70, Neag '85, Nuno Viveiros '90+1 / Brandan '82, '90, Rocha '85, Madson '89
Cartonaş roşu: Brandan '90
Meciul a fost arbitrat de Adrian Comănescu, ajutat la cele două linii de Imre-Laszlo Bucsi şi Sebastian Stoianov.
Arbitru de rezervă a fost Paul Unimătan, iar observatori Cristian Vasc şi Costin Toma.