monitorulcj.ro Menu
Sport

Hănescu, premiat de ITF cu Premiul de Devotament față de Cupa Davis

Tenismanul român Victor Hănescu s-a retras oficial sâmbătă, la Arenele BNR din Capitală, din echipa de Cupa Davis a României și a fost premiat cu acest prilej de Federația internațională (ITF) cu Premiul de Devotament față de Cupa Davis.

Trofeul i-a fost înmânat de George Cosac, președintele Federației Române de Tenis. "În viața fiecăruia vine o zi mai puțin plăcută, în care trebuie să renunțăm la ceea ce ne place. Victor se află in această postură, după 13 ani petrecuți în echipa de Cupa Davis și îl premiem pentru întreaga sa activitate și pentru faptul că a reușit să țină mulți ani echipa Romaniei în Grupa Mondială", a declarat George Cosac, relatează Agerpres.

"Mulțumesc ITF pentru premiu și Federației române, este un premiu special. A fost o onoare și un privilegiu să joc 13 ani pentru echipa României. E o zi specială, un moment special, retragerea mea oficială la București, aproape de familie, de colegi. E un moment emoționant, dar viața își urmează cursul și acum trebuie să-i încurajăm și să-i promovăm pe cei tineri alături de echipă", a declarat Victor Hănescu.


Hănescu a avut mulțumiri speciale pentru antrenorii Adrian Marcu și Florin Segărceanu, cei care l-au cooptat în echipa de Cupa Davis.

Etichete: george cosac trofeu