monitorulcj.ro Menu
Sport

Andrei Pavel: „Meciul cu Suedia va fi greu mai ales că au o echipă nouă și relaxată”

Căpitanul nejucător al echipei de Cupa Davis a României, Andrei Pavel, a declarat, într-o conferinţă de presă organizată astăzi, că partida cu Suedia, contând pentru play-off-ul turului I, este dificilă deoarece reprezentativa scandinavă este formată din tenismeni tineri care nu au nimic de pierdut.

„Fiecare meci de Cupa Davis este dificil. Nu contează cine este favorită şi cine nu. Ne avantajează că îi avem pe cei mai buni jucători din România alături, că jucăm acasă şi sperăm să aducem cele trei puncte necesare pentru a câştiga acest meci. Obiectivul este să câştigăm meciul. Ar fi frumos să o facem după primele două zile. Trebuie să câştigăm acest meci şi vom da tot ce se poate. Suedia a avut mulţi jucători pe locul 1 în clasamentul mondial şi a câştigat de şapte ori Cupa Davis. Ei vin cu un jucător de 18 ani (n.r. - Elias Ymer), au o echipă nouă şi vor veni foarte relaxaţi, iar asta îi face periculoşi”, a spus Pavel.

Andrei Pavel a afirmat că în cazul în care România va câştiga partida cu Suedia îi va provoca pe jucători şi pe preşedintele Federaţiei Române de Tenis, George Cosac, să ia parte la Ice Bucket Challenge. „Dacă vom câştiga acest meci, îi provoc pe jucători şi pe domnul preşedinte Cosac la găleata cu gheaţă”, a spus Pavel.


Andrei Pavel a menţionat că jucătoarea Simona Halep, locul 2 în clasamentul WTA, a anunţat că va asista la meciurile care vor avea loc în week-end la Arenele BNR.

Întâlnirea dintre România şi Suedia va avea loc în perioada 12-14 septembrie 2014, pe Arena Centrală din cadrul complexului Arenele BNR din Bucureşti. Partida se va desfăşura după sistemul cel mai bun din cinci meciuri. Primele două meciuri de simplu sunt programate vineri, 12 septembrie, meciul de dublu se va juca sâmbătă, 13 septembrie, iar duminică, 14 septembrie, se vor disputa celelalte două meciuri de simplu.


Echipa care va câştiga întâlnirea va rămâne în Grupa I, Zona Euro/Africană, iar echipa care va pierde va juca barajul pentru menţinerea în Grupa I cu Letonia sau Austria.