Sport
Bogdan Marișca și Carmen Poenaru din nou împreună
Pilotul NRA, Bogdan Marișca va lua startul la ultimele etape din acest sezon alături de Carmen Poenaru. Cei doi vor face iarăși echipă, după ce în 2007 au participat împreună la o etapă de rally sprint, tot la Iași.
Începând cu Raliul Iașului, programat în perioada 5 - 6 septembrie, pilotul clujean, Bogdan Marișca va concura împreună cu Carmen Poenaru. Cei doi nu se află la prima colaborare, ultima competiție la care Bogdan Marișca și Carmen Poenarul au mers împreună fiind o etapă de rally sprint, tot la Iași, în 2007.
„După prima parte a sezonului, în care am mers alături de Marc Banca, am decis ca de la Iași să fac o schimbare. Motivele acestei schimbări sunt de natură personală, dar vreau să-i mulțumesc lui Marc pentru munca depusă. Sunt sigur că dacă va urma acest drum are șanse să devină unul dintre cei mai buni copiloți din România. Alături de mine, pentru restul sezonului, va fi Carmen Poenaru. Ținând cont de experiența competițională, atât pe plan intern cât și internațional, sunt convins că perioada de acomodare va fi una foarte scurtă. Coincidența face ca ultima cursă în care am concurat alături de Carmen să fie tot la Iași, așa că sunt sigur că vom avea un început bun”, a spus Bogdan Marișca.
Carmen Poenaru și-a început cariera în 2007 și a acumulat experiență atât în Campionatul Național, cât și la nivel internațional în urma colaborării cu Ekaterina Stratieva.
„Etapele internaționale m-au ajutat să îmi ridic foarte mult nivelul în activitatea profesională. Visul meu este să concurez în Campionatul Mondial și pentru acest lucru am nevoie, pe lângă cunoștințele acumulate până acum, să parcurg kilometri și într-o mașină rapidă. Bogdan este un pilot foarte competitiv, care te obligă într-un mod pozitiv să îți utilizezi toate resursele pentru a-ți îndeplini sarcinile de copilot, iar propunerea sa reprezintă pentru mine o provocare necesară. Așteptările și speranțele mele pentru această cursă sunt să terminăm fiecare probă cu un zâmbet larg. Mă bucur să revin în campionatul intern, mai ales la Iași, o cursă cu o încărcătură emoțională mare pentru mine”, a spus Carmen Poenaru.
Cu două etape înaintea finalului de sezon, Bogdan Marișca se află pe locul 7 în clasamentul general cu un total de 27,40 puncte.