monitorulcj.ro Menu
Sport

„U" Jolidon și Potaissa Turda și-au aflat adversarele din cupele europene

„U” Jolidon va evolua în turul III al Cupei Cupelor împotriva echipei clasate pe locul secund în a doua grupă de calificare în Champions League.

Grupa este alcătuită din FC Midjtylland (Danemarca), Byasen (Norvegia), Podravka (Croația) și Radnicki (Serbia). Meciul tur se va disputa la Cluj în 15-16 noiembrie, iar returul e programat o săptămână mai târziu. Tot în turul III, HCM Roman, finalista Cupei României, va juca cu formația suedeză Skuru.

Vicecampioana României, Corona Brașov, va evolua în turul III al Cupei EHF cu învingătoarea partidei dintre Juventa Michalovce (Slovacia) - KHF Kastrioti (Kosovo). Tot în turul III, Dunărea Brăila va da piept cu Alvarium din Portugalia. Turul se va disputa în 15-16 noiembrie, iar returul în 22-23 noiembrie.


Potaissa Turda, medaliata cu bronz a ediției trecute, va juca în primul tur al Cupei EHF, în compania lui Maccabi Castro Tel Aviv (Israel). Turul e programat în 6-7 septembrie, iar manșa retur în 13-14 septembrie. Dacă trec de Maccabi, turdenii pot întâlni în următorul tur ocupanta locului patru în grupa a doua de calificare în Champions League: HC Motor Zaporozhye (Ucraina), Futebol Clube do Porto (Portugalia), Alpla HC Hard (Austria) și Junior Fasano (Italia).

În turul II al Cupei EHF, Știința Bacău va da piept cu învingătoarea partidei dintre London GD (Anglia)/Limburq Lions (Olanda).


HC Odorhei va evolua în turul III al Cupei Challenge împotriva echipei Cambridge Handball Club (Anglia). Manșa tur are loc în 22-23 noiembrie, iar returul în 29-30 noiembrie.