Sport
Record nou la Internaționalele de Atletism ale României
Triplusaltista Andreea Panțuroiu, de la Muscelul Câmpulung Muscel, a reușit să câștige, cu un rezultat remarcabil, 14,20 m, Campionatele Internaționale de Atletism ale Românei, ce s-au disputat vineri, pe Cluj Arena. Săritorul în înălțime Mihai Donisan (Rapid) și-a respectat valoarea, impunându-se cu 2,28 m, cu care a cucerit și Premiul special Ioan Soter, în timp ce bulgarul Gheorghi Ivanov a stabilit un nou record al competiției la greutate, cu 20,24 m (precedenta performanță aparținea, cu 20,18 m, lui Gheorghe Gușet din 2000).
Astfel, o revenire remarcabilă și-a făcut Angela Moroșanu (Dinamo București), care a câștigat atât în proba ei favorită, 400 m garduri, cu un timp competitiv, 56"58/100, ca și 200 m, în 24"10/100. Tot cu o reapariție pe cât de așteptată, pe atât de îmbucurătoare, a impresionat și sprintera Andreea Ogrăzeanu (Farul Constanța), prima la 100 m în 11"44/100, practic cu aceeași performanță dinaintea accidentării.
Un duel așteptat a avut loc la triplusalt masculin, între doi medaliați la marile competiții, cubanezul Alexis Copello și Marian Oprea, care a împlinit chiar vineri 32 de ani. A câștigat, din ultima săritură, de 17,05 m, cubanezul, fostul vicecampion olimpic, din 2004, clasându-se al doilea, cu 16,68 m.
Întrecerile au fost recompensate cu premii totale nete de 28.100 de euro, precum și cu premii speciale pentru unele probe, disc feminin, unde COSR a decernat tradiționalul Trofeu memorial "Lia Manoliu", obținut de craioveanca Sanda Sorescu, cu 49,92 m, și la 1.500 m feminin, probă în care Memorialul "Maria Cioncan" a revenit tot unei atlete de la CSM Craiova, Ioana Doagă — 4'14"63/100.
Iată ceilalți învingători: feminin: 100 m garduri: Anamaria Nesteriuc (Steaua București) — 13"73/100; săritura în înălțime: Burcu Yuksel (Turcia) — 1,85 m; 800 m: Mirela Lavric (CSM Onești) — 2'03"62/100; lungime: Alina Rotaru (Steaua) — 6,71 m; 400 m: Bianca Răzor (Steaua) — 53"20/100; 3.000 m obstacole: Cristina Casandra (CSM Suceava) — 10'05"36/100; masculin: 110 m garduri: Cosmin Dumitrache (CSM Timișoara) — 14"47/100; lungime: Adrian Vasile (CSM București) — 7,96 m; suliță: Toma Pop (CSU Cluj-Napoca) — 74, 42 m; 400 m garduri: Vladimir Antmanis (Rusia) — 50"81/100; 100 m: Cătălin Câmpeanu (CSM Călărași) — 10"34/100; 800 m: Iulian Ganciu (CSM Sf. Gheorghe) — 1'51"00/100; prăjină: Bogdan Popa (Rapid) — 5 m; 1.500 m: Cristian Vorovenci (CSM Bacău) — 3'44"38/100; 400 m: Florin Purcea (CSM Sf. Gheorghe) — 47"80/100; 200 m: Cătălin Câmpeanu (CSM Călărași) — 21"24/100; disc: Ercument Olgundeniz (Turcia) — 59,77 m.