monitorulcj.ro Menu
Sport

Rugbiștii de la „U", lipsiți de șansă în fața campioanei

Rugbiștii Universității Cluj au cedat cu greu pe terenul campioanei RCM Timișoara, scor 11-33 (3-26). Omul meciului a fost desemnat Cristian Murgoci.

Universitatea Cluj a avut o evoluție bună contra campioanei. Deși prima repriză a aparținut timișorenilor, actul secund a fost dominat de „studenți”. Rugbiștii pregătiți de Bogdan Cantor și Ioan Teodorescu au reușit un eseu prin Cristian Murgoci, care a fost desemnat și „Omul meciului”. Celelalte puncte ale „alb-negrilor” au fost bifate de Ionuț Mazăre, care a transformat două lovituri de pedeapsă. Uvertura echipei clujene a irosit alte trei penalități și o transformare, care puteau influența rezultatul final.

„Rezultatul e unul mincinos”

La trupa universitară a debutat și tongolezul Leimoni Moala, care evoluează pe postul de mijlocaș la grămadă. „Toți se așteptau că vom merge ca «mielul la tăiere” la Timișoara, dar băieții s-au mobilizat și au făcut o partidă foarte bună, chiar dacă rezultatul nu o arată. Am luat primele trei eseuri din lipsa respectării sistemului de joc și a experienței. La pauză am intrat cu 21-3, un rezultat mincinos față de ceea ce a fost pe teren. A doua repriză am intrat mult mai motivați și respectând sistemul de joc am reușit să facem o repriză aproape perfectă. Păcat de ultimul eseu marcat de gazde în minutul 80, care a facut ca scorul să ia proporții. Felicit echipa pentru atitudine și disciplină, precum și jucătorii mai tineri care au suplinit lipsa jucătorilor experimentați (Dimofte, R. Ailenei, Ionescu, n.red)”, a declarat antrenorul Bogdan Cantor.


Meci cu Baia Mare

„Studenții” nu au timp de lamentări. Clujenii vor primi sâmbătă vizita liderului CSM Știința Baia Mare, partidă care se va desfășura de la ora 17.00, pe Cluj Arena. „Am făcut un meci foarte bun la Timișoara. I-am dominat în repriza secundă, am și câștigat actul. Am făcut față timișorenilor, e cel mai strâns scor dintre cele două echipe din ultimii ani. Sunt foarte bucuros că omul meciului a fost declarat un jucător de-al nostru, Cristian Murgoci. E un joc care ne să speranțe pentru viitor. Ne dorim să facem un meci bun și împotriva celor de la Baia Mare. Sperăm să-i recuperăm până atunci pe jucătorii accidentați”, a subliniat Lorin Cantor, managerul Universității. „Ne așteaptă o partidă extrem de dificilă sâmbătă, cu Baia Mare, dar dacă ne vom mobiliza la fel, cu siguranță vom face un joc bun”, a adăugat Bogdan Cantor.

După şase etape, „U” Cluj se situează pe poziţia a VI-a a clasamentului, cu 5 puncte.