monitorulcj.ro Menu
Sport

Halep: „Viața mea s-a schimbat foarte mult de când am ajuns în Top 5 WTA"

Simona Halep simte o presiune în plus de când a ajuns pe locul 5 în clasamentul WTA.

"Viaţa mea s-a schimbat foarte mult de când am ajuns în Top 5. E foarte greu să fii în Top 5, e o presiune în plus. Eu îmi spun că sunt Top 10 sau 15", a susținut Halep.

Tenismana română s-a refăcut complet după operația efectuată la unul dintre degetele piciorului și este aptă pentru confurntarea cu Serbia din Fed Cup. "A fost o pauză destul de lungă, dar a trebuit să mă operez după turneul de la Miami. M-am recuperat destul de repede şi bine", a precizat constănțeanca.


Halep a mai mărturisit că intonarea imnului îi va da încredere la întâlnirea cu Serbia, programată în acest weekend. „Intonarea imnului îmi va da încredere, iar când eram la juniori şi mi s-a cântat, am plâns, pentru că eu sunt o fire mai sensibilă", a dezvăluit românca.

Întâlnirea dintre România şi Serbia, contând pentru play-off-ul celei de-a doua Grupe Mondiale, va avea loc sâmbătă şi duminică, la Arenele BNR din Bucureşti. Partida se va desfăşura după sistemul cel mai bun din cinci meciuri. Primele două meciuri de simplu sunt programate sâmbătă, iar a doua zi se vor disputa celelalte două partide de simplu şi meciul de dublu.


Echipa care va câştiga întâlnirea va accede în a doua Grupă Mondială.