monitorulcj.ro Menu
Sport

„Lupul” Hoban vrea să muște din feroviari

Sursa foto: fcpetrolul.ro

CFR Cluj are parte de un nou duel de foc. Formația din Gruia va întâlni Petrolul Ploiești, partidă care se va disputa duminică, la Mediaș.

Ovidiu Hoban (foto la minge) și-a propus să înscrie în poarta feroviarilor. Ar fi a doua reușită pentru mijlocaș în acest sezon.

CFR a așteptat șase etape ca să bifeze prima victorie sub bagheta lui Vasile Miriuță. Măcinată de probleme financiare, trupa clujeană a câștigat surprinzător pe terenul Pandurilor, scor 1-0. Ardelenii vor să repete isprava și în partida cu Petrolul. Confruntarea va avea loc la Mediaș după ce „vișiniii” s-au ales cu terenul suspendat ca urmare a incidentelor din meciul cu Universitatea Cluj. „Ne așteaptă un meci foarte greu. CFR e în revenire de formă, a câștigat la Pandurii, o echipă valoroasă. E un avantaj pentru noi faptul că nu se joacă în Gruia. Când evoluezi pe teren propriu, joci cu un alt aplomb. Ei cunoșteau foarte bine terenul, aveau publicul de partea lor, așa ambele echipe pleacă cu șanse egale”, este de părere Ovidiu Hoban.


L-a lăudat pe Deac

Victoria „vișiniilor” în fața gorjenilor nu l-a surprins însă pe mijlocaș. „Sincer, mă gândeam că ar putea să bată Pandurii, pentru că ambele echipe nu treceau printr-o perioadă tocmai bună. CFR nu a jucat prost nici în celelalte meciuri, a avut și multă neșansă. Era un joc deschis oricărui rezultat”, a opinat Hoban. Băimăreanul a făcut și o caracterizare a trupei din Gruia. „Au o echipă foarte bună, compactă, care poate să pună probleme oricărei formații din Liga I. Au jucători valoroși, care pot să facă diferența pe teren, precum Rui Pedro, Ogbu sau Deac, de care mie, personal, îmi place foarte mult. El aleargă cel mai mult de la ei. După succesul cu Pandurii, vor veni cu o altă încredere și vor dori să câștige, dar și noi vrem să demonstrăm că am terminat cu egalurile. Sper să aducem cele trei puncte la Ploiești”, a menționat Hoban pentru Monitorul de Cluj.

„Suntem mai puternici cu Răzvan Lucescu pe bancă”

Petrolul nu a câștigat niciun meci de când a fost preluată de Răzvan Lucescu. Ovidiu Hoban susține însă că echipa e mult mai puternică odată cu venirea fostului rapidist. „Cred că suntem mai puternici acum, chiar dacă nu am demonstrat încă acest lucru. Trecem printr-o perioadă mai puțin fastă, dar sperăm să întrerupem rezultatele slabe cu o victorie în fața CFR-ului”, a subliniat maramureșeanul, care își dorește să înscrie în poarta feroviarilor: „Sunt apt, dornic să joc și să înscriu duminică”. 


Cupa, principalul obiectiv

„Lupii galbeni” nu mai pot emite pretenții la titlu în acest sezon. Ploieștenii ocupă locul 3 în clasament, la 13 puncte distanță de liderul Steaua și la 5 de rivala Astra. „Vrem să terminâm cât mai sus în clasament, dar Cupa rămâne principalul nostru obiectiv. Sperăm să ajungem în finală, unde se poate întâmpla orice. Steaua nu mai poate rata prezența în ultimul act, e greu de crezut că Dinamo poate câștiga cu 3-0 sau 4-1”, a punctat Hoban.