Sport
Voleibaliştii Zaha şi Remeş au venit la „U“
Echipa de volei masculin a Universităţii Cluj s-a întărit cu doi sportivi legitimaţi pînă de curînd la CS Torpi Tîrgu Mureş, echipă exclusă din campionat de către FRV din cauza datoriilor. Cristian Zaha şi Dan Remeş (foto) au semnat ieri cu formaţia clujeană un acord valabil doi ani şi jumatate. Cei doi sînt încîntaţi că şi-au găsit repede o echipă care să-i legitimeze, după excluderea din Divizia A a celor de la CS Torpi, fostul lor club. „Am venit la Cluj deoarece sînt aproape de casă şi sînt la facultate aici, la Politehnică. Doresc să ajut această echipă cît pot eu mai bine şi sper să mă integrez cît mai repede“, a declarat Dan Remeş, care evoluează pe postul de secund. Voleibalistul din Zalău are 1.92 m şi a mai evoluat la echipele Explorări Baia Mare (2009-10), LPS Piatra Neamţ (2010) şi CS Torpi (2010).
Cristian Zaha, celălat nou-sosit la echipa de volei masculin a CS „U“ Cluj, are 1.98 m şi joacă pe postul de principal. În carieră a mai trecut pe la CSS Zalău (2006-10) şi CS Torpi (2010).
Bogdan Tănase, antrenorul voleibaliştilor alb-negri, speră că cei doi jucători vor avea o contribuţie importantă la îndeplinirea obiectivului echipei: clasarea pe locurile 5-8 în Divizia A. „Sînt doi tineri de perspectivă, care se adaugă celorlalţi trei care au venit în vară: Cherbeleaţă, Georgescu şi Popovici. Prin ei asigurăm viitorul acestei echipe şi sperăm să ne ajute să ne atingem obiectivul, şi anume locurile 5-8“, a declarat Bogdan Tănase, tehnicianul băieţilor de la „U“ Cluj.