monitorulcj.ro Menu
Sport

Contra, prezentat la Getafe: „Avem 11 finale de jucat"

Cosmin Contra a fost prezentat oficial, marţi, ca tehnician al echipei Getafe.

„Guriță” a semnat pe doi ani și jumătate cu gruparea spaniolă.

„Mi-ar plăcea să umplu stadionul Coliseum şi să vedem dacă preşedintele mă va ajuta. Fac un apel la fani să vină alături de noi. Îi mulţumesc preşedintelui pentru că mi-a oferit ocazia de a antrena clubul care mi-a fost casă timp de cinci ani şi jumătate. Mi-am împlinit visul de a antrena în prima ligă spaniolă”, a mărturisit Contra, al cărui obiectiv este salvarea echipei de la retrogradare.


„Avem 11 finale de jucat pentru a ieşi din această zonă, pentru că ambiţiile noastre sunt de un alt calibru. Băieţii sunt foarte demoralizaţi după 12 meciuri fără victorie, dar vineri vom câştiga cu siguranţă şi vom vedea un alt Getafe”, a aduăgat fostul antrenor al Petrolului.