monitorulcj.ro Menu
Sport

Badea şi Walter, mulţumiţi de „studenţi“

Antrenorul Universităţii Cluj, Ionuţ Badea, a fost foarte încântat de prestaţia elevilor săi în partida câştigată cu 3-0 în faţa Universităţii Craiova.

Tehnihianul „şepcilor roşii“ a spus că meciul a avut o importanţă ridicată datorită poziţiei în clasament a celor două echipe. „O partidă foarte importantă prin prisma clasamentului şi a rezultatelor din această etapă. Meciul a avut o încărcătură aparte, dar mă bucur pentru joc şi rezultat, am făcut o partidă de excepţie, am arătat că există o bază pe care se poate construi. Toată echipa a făcut un joc foarte bun în momentele de non-posesie, în condiţiile în care am întâlnit o echipă cu o calitate individuală foarte bună. Cojocnean îşi trăieşte momentul lui, m-am bazat foarte mult pe el“, a declarat Badea.

Antrenorul clujean a vorbit şi despre Vlăduţ Morar, tânărul jucător de 17 ani care a marcat golul cu numărul trei: „Morar este un jucător care la 17 ani are o maturitate ieşită din comun, mă bucur că a înscris, nu m-a surprins, el şi la antrenamente marchează de fiecare dată“.

Finanţatorul Florian Walter a menţionat că este mulţumit de echipa sa: „M-a mulţumit toată echipa, sunt fericit, mă bucur pentru Morar, care a dat gol. El e doar unul dintre cei mulţi talentaţi de la centrul de copii şi juniori. Nu e vorba că sunt patron şi stau pe bancă, mă comport ca un susţinător al echipei. La fotbal nu mă pricep, Ionuţ Badea are studii, eu încerc să fiu un bun psiholog pentru jucători“.

Claudiu Niculescu, care a ratat un penalti, a declarat că nu a fost meci uşor. „Vedeţi cum e fotbalul, dau goluri de la 25 m şi ratez de la 11 m. N-aş fi supărat dacă în fiecare meci aş rata eu şi ar marca colegii mei. Am spus şi după meciul cu Bistriţa, nu am avut niciodată emoţii pentru retrogradare. Mergem la Brăneşti să câştigăm şi să le oferim un Paşte Fericit suporterilor“, a spus Niculescu.

„U“ Cluj a învins cu 3-0 pe Universitatea Craiova, într-un meci din cadrul etapei a 27-a a Ligii 1.