Sport
JO 2014: Echipa olimpică a României a plecat la Soci
Echipa olimpică a României, formată din 24 de sportivi, a plecat duminică dimineața spre Soci (Rusia), pentru a participa la a XXII-a ediție a Jocurilor Olimpice de iarnă, care vor avea loc în perioada 7-23 februarie.
Delegația este completată de circa 20 de antrenori și oficiali, șef de misiune fiind Alexandru Epuran.
Cei 24 de sportivi vor evolua la 8 discipline (schi alpin, schi fond, biatlon, sărituri cu schiurile, patinaj artistic, bob, sanie și skeleton), iar port-drapel la ceremonia de deschidere a Jocurilor, pe 7 februarie, va fi biatlonista Eva Tofalvi, aflată la a cincea participare.
Potrivit secretarului general al Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Ioan Dobrescu, ''o clasare a unui sportiv român în primele zece locuri, pentru noi, ar echivala cu o medalie, iar o poziție în primele 20 ar fi considerată o performanță deosebită, dacă ținem seama unde se află România în momentul de față la sporturi de iarnă'', scrie agerpres.ro.
Președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR), Octavian Morariu, a declarat pentru agerpres.ro că așteaptă de la toți sportivii români să dea maximum în competițiile de la Jocurile Olimpice și anticipează că vom avea cele mai bune rezultate, clasări între primele 10-15 locuri, la bob, sanie și skeleton.
''Eu mă aștept să fie performanțe onorabile la tot ce înseamnă bob, skeleton, sanie. Mă aștept să vină în primii 10-15 și asta ar fi o performanță bună. Îmi doresc, nu pentru noi, îmi doresc pentru Eva Tofalvi, ca la a cincea Olimpiadă, să aibă o performanță de care să-și aducă aminte toată viața ei. Îi doresc mult să aibă acest succes'', a spus Morariu.
''Mergem cu 24 de sportivi, față de 28 cu câți au fost la Vancouver, deci ordinul de mărime e cam același. Ne lipsește ștafeta de biatlon fete, care știm că nu s-a calificat din cauza unei greșeli tehnice la ultimul concurs. Suntem cam în linie cu ce avem de obicei la Olimpiada de iarnă. Calitatea aș zice că e constantă. Avem sportivi calificați la foarte multe discipline, ceea ce este o bucurie pentru mine'', a mai declarat Morariu.
Componența lotului României:
SCHI ALPIN (3 sportivi): Alexandru George Barbu (slalom uriaș și slalom special), Ioan Valeriu Achiriloaie (coborâre), Ania Monica Germaine Caill (slalom super-uriaș, slalom special, combinată alpină); antrenor: Sebastian Barbu.
SCHI FOND (3): Timea Sara, Paul Constantin Pepene, Florin Daniel Pripici; antrenor: Ioan Lungociu și Daniel Borca.
BIATLON (2): Eva Tofalvi, Cornel Dumitru Puchianu; antrenori: Simon Marton și Vasile Gheorghe.
SĂRITURI CU SCHIURILE (1): Sorin Iulian Pîtea; antrenor: Florin Spulber.
PATINAJ ARTISTIC (1): Zoltan Kelemen; antrenor: Gheorghe Chiper.
SKELETON (2): Dorin Dumitru Velicu, Maria Marinela Mazilu; antrenori: Florin Bucur și Marius Tomiță Ene.
SANIE (4): Valentin Crețu (simplu masculin, ștafeta), Nicolae Radu Șovăială și Alexandru Teodorescu (dublu sanie masculin, ștafeta), Raluca Strămăturaru (simplu feminin, ștafetă); antrenori: Sorina Țicu și Eugen Radu.
BOB (8): Nicolae Istrate și Florin Cezar Crăciun (echipajul de dublu masculin), Andreas Paul Neagu, Paul Septimiu Muntean, Dănuț Ion Moldovan, Bogdan Otavă (echipajul de 4 masculin), Maria Adela Constantin și Andreea Grecu (echipajul de dublu feminin); antrenori: Paul Neagu (feminin), Iulian Daniel Pacioianu și Silviu Dan Scurtu (masculin).
Delegația îi mai cuprinde pe medicii Delia Iacob, Tatiana Arișanu și Dan Florin Tanase, coordonator al personalului medical, iar lotul de schi va fi însoțit de Puiu Gașpar, oficial, și Norbert Fancsali, masor.
România a participat la aproape toate edițiile Jocurilor Olimpice de iarnă, excepție făcând prima ediție, din 1924, și cea din 1960. La competiția din 1968, de la Grenoble (Franța), România a cucerit singura sa medalie din istoria participărilor la JO de iarnă, bronz prin echipajul de bob-2 persoane, alcătuit din Ion Panțuru și Nicolae Neagoe.
În 2010, la Vancouver (Canada), la ediția precedentă a Jocurilor Olimpice de iarnă, Romania a fost reprezentată de 28 de sportivi.