monitorulcj.ro Menu
Sport

România-Portugalia, un meci cât o istorie!

Sursa foto: agerpres.ro

Naționalele de rugby ale României și Portugaliei se vor confrunta sâmbătă, pe Cluj Arena, în cadrul Cupei Europene a Națiunilor (CEN). Va fi meciul cu numărul 21 între cele două reprezentative.

Dacă pentru „stejari” ecuația calificării la Cupa Mondială din Anglia este rezolvată, punându-se doar problema dacă vor ocupa primul sau al doilea loc în grupă, Portugalia încă mai crede în șansele ei de a ajunge la CM, lusitanii fiind pe locul 4 în grupa 1A, în urma Rusiei.

România și Portugalia s-au întâlnit până acum de 20 de ori în meciuri oficiale, începând din 1967. 17 partide au fost câștigate de români și doar 3 de portughezi. „Lupii” s-au impus în 2003 (13-12), 2009 (22-21) și 2011 (24-17), restul partidelor fiind adjudecate de tricolori fără probleme. Cea mai mare diferență de scor s-a înregistrat în 1996, când România a câștigat, la București, cu 92-0! Pe terenul adversarilor, cea mai categorică victorie a naționalei frunzei de stejar s-a consemnat în 2001: 47-0. În meciul de anul trecut de la Lisabona, „stejarii” au învins cu 19-13, conform Agerpres.


Portugalia a câștigat în premieră CEN în 2003

Cea mai bună perioadă pentru portughezi a fost cea dintre 2002 și 2004. În acea campanie, lusitanii au obținut nouă victorii în zece partide, printre care două în fața Georgiei și una în fața României. Portugalia a participat și la o ediție a Cupei Mondiale, cea din 2007, unde a înregistrat patru înfrângeri din tot atâtea partide. Portughezii sunt însă recunoscuți ca o echipă redutabilă de rugby în 7. La acest capitol, dețin recordul de titluri europene, opt la număr, fiind prezenți și la patru ediții ale Campionatului Mondial.

În pregătirea meciului cu România de pe 1 februarie, Portugalia a susținut un meci-test cu selecționata England Students, în fața căreia a cedat cu 16-30. Mulți dintre componenții naționalei pregătite de Frederico Sousa evoluează și la selecționata Lusitanos XV, care joacă în AMLIN Challenge Cup.