monitorulcj.ro Menu
Sport

„Ora de Sport“: Baschetul din Transilvania atacă Asesoft-ul

Luni seara, la emisiunea „Ora de Sport“, baschetul a fost în prim plan. Au fost prezenţi în platou reprezentanţi de marcă ai vicecampioanei „U“ Mobitelco Cluj, iar telefonic au avut intervenţii Cristian Achim, antrenorul român al anului 2010 în viziunea Federaţiei Române de Baschet şi Octavian Şerban, de la Gaz Metan Mediaş, unul dintre cei mai reputaţi antrenori de copii şi juniori.

Emisiunea a debutat cu o panoramare a situaţiei la zi în Divizia A, aflată la început de retur, Marcel Ţenter şi Mihai Silvăşan, antrenorul şi respectiv căpitanul celor de la „U“ Mobitelco, subliniind lupta strînsă, deosebit de echilibrată din competiţia internă. De remarcat că nu mai puţin de cinci echipe din Transilvania se luptă pentru titlul care a poposit în ultimii mulţi ani doar la Ploieşti, în vitrina CSU Asesoft.

Întrebat despre relaţia cu suporterii înfocaţi şi foarte pretenţioşi ai echipei, preşedintele executiv al clujenilor, Mircea Cristescu, a parat elegant, la fel cum a făcut-o şi în toamnă la întîlnirea cu acei suporteri nemulţumiţi de faptul că „U“ nu reuşeşte cucerirea unui nou titlu la Cluj, după cel din 1996. „La Cluj se munceşte serios, este un proiect solid, s-a format o structură consolidată, care va fi în măsură să aducă mari satisfacţii fanilor“, a declarat Cristescu la „Ora de Sport”.