monitorulcj.ro Menu
Sport

Chițu, desemnată sportiva anului în România

Andreea Chițu (foto în albastru), legitimată la CSA Steaua-CSM Ploiești, vicecampioană europeană în 2013 la Budapesta, a fost aleasă sportiva anului, de către Federația Română de Judo.

Chițu (cat. 52 kg) a ocupat locul 5 la Campionatele Mondiale de la Rio de Janeiro, s-a clasat pe locul 2 la Grand Prix-ul de la Dusseldorf și a terminat pe trei la turneele Masters de la Tiumen (Rusia) și Grand Slam de la Paris și Tokyo, precum și la Grand Prix-urile de la Abu Dhabi și Jeju (Coreea de Sud).

Antrenorul anului a fost desemnat Florin Bercean, antrenorul lotului olimpic feminin și al lui CS Dinamo, în timp ce arbitrul anului a fost aleasă Ioana Babiuc, care a arbitrat cu calificative excelente din partea Federației Internaționale de Judo la Campionatele Mondiale și Europene.


Laureații anului 2013:

*Larisa Florian (CSM- Liberty Oradea) - medalie de aur la Europenele U23 de la Samokov (Bulgaria), bronz la Mondialele U21 de la Ljubljana, la Europenele U21 de la Sarajevo și la Grand Prix-ul de la Jeju,

*Loredana Ohâi (U/CSM Cluj-Dinamo) - campioană europeană U23 la Samokov, locul trei la Grand Slam Paris și European Open Roma


*Andreea Ștefănescu (CS Unirea-CSM 2007 Focșani)- vicecampioană mondială U21 la Ljubljana, bronz la Europenele U21 de la Sarajevo

*Alexandra Pop (U/CSM Cluj-Dinamo) - vicecampioană mondială U21 la Ljubljana


*Daniel Natea (CSA Valeriana Târgoviște) - bronz la Europenele U23 de la Samokov, European Open București, Panamerican Open San Salvador și argint la European Open Glasgow

*Ștefania Dobre (U/CSM Cluj-CSS Dinamo) - campioană europeană de cadeți la Tallinn, vicecampioană FOTE la Utrecht


*Teodora Bălășoiu (CSM Pitești) - medaliată cu bronz la Europenele de cadeți de la Tallinn, vicecampioană FOTE la Utrecht

*Iulian Surlă/Aurelian Fleisz (CSM-Liberty Oradea) - campioni europeni la Nage No Kata, bronz la Mondialele Nage No Kata și vicecampioni europeni Nage No Kata – open


*Alina Zaharia/Alina Cheru (CSM Pitești) - campioane europene la Ju No Kata

*Mircea Croitoru (SCM Bacău) - bronz la Europenele de cadeți de la Tallinn

*Luca Kunszabo (LPS Arad-Liberty Oradea) - bronz la Europenele de cadeți de la Tallinn

*Corina Căprioriu (U/CSM Cluj-Dinamo) - locul 3 la concursul Masters de la Tiumen, locul întâi la Grand Prix Qingdao și European Open Roma, locul al doilea la Grand Prix Abu Dhabi și Grand Prix Jeju

Laureații anului la antrenori:

*Aurelian Fleisz (Liberty Oradea – LPS - CSM Oradea)

*Aurel Bârcă (CSS 1 București)

*Geanina Andreica (lot național CNOPJ feminin - U - CSM Cluj)

*Emilian Rabolu (lot național CNOPJ masculin - CSU Pitești)