monitorulcj.ro Menu
Sport

Iorgulescu va crea un fond de ajutorare a fostelor glorii

Preşedintele LPF, Gino Iorgulescu, va propune Adunării Generale constituirea unui fond de ajutorare a foştilor fotbalişti care se confruntă cu probleme sociale grave, banii urmând să provină din reducerea salariului său şi al secretarului general Justin Ştefan.

În şedinţa din 10 decembrie (ora 12.00) se vor mai discuta anumite probleme privind distribuirea sumelor provenite din drepturile TV şi se va propune spre aprobare o nouă comisie de cenzori.

De asemenea, LPF a anunțat că dorește să implementeze la nivelul cluburilor din prima ligă programul UEFA „Certificate in Football Management”, ce constă în cursuri specializate în managementul fotbalului. Cursurile se vor desfăşura pe o perioadă de opt luni, în şase module online şi trei faţă în faţă. Programul va fi susţinut în totalitate de LPF.

Etichete: gino iorgulescu lpf