monitorulcj.ro Menu
Sport

Potaissa ține sus stindardul handbalului clujean

Sursa foto: ahcpotaissa.ro

Trupa pregătită de Horațiu Gal a încheiat turul de campionat pe primul loc, fără nicio înfrângere și înregistrând doar două rezultate de egalitate.

Sacrificiu, spirit de echipă, sudoare şi modestie. Sunt ingredientele unui succes garantat! Nu o spunem noi, ci Horaţiu Gal, antrenorul revelaţiei campionatului, Potaissa Turda. Aflat la al treilea său an pe prima scenă a handbalului românesc, clubul turdean este la doar câţiva paşi de o mare performanţă: câștigarea campionatului! Clujenii au încheiat turul pe primul loc, cu 17 puncte, fără nicio înfrângere și doar cu două rezultate de egalitate obținute însă în fața unor echipe puternice: HCM Constanța (23-23) și Dinamo București (28-28). O realizare formidabilă, ținând cont că echipa beneficiază de un buget destul de mic: dintre formaţiile din Liga Naţională, Turda se situează abia pe locul opt la acest capitol, cu un buget anual de 450.000 de euro.

„Suntem o mare FAMILIE”

Progresul Potaissei e unul extraordinar. Înfiinţat în anul 2000, clubul clujean a reuşit în doar câţiva ani să promoveze în primul eşalon, chiar şi fără  un sprijin financiar consistent. La prima lor prezenţă în Liga Naţională, turdenii s-au clasat pe poziţia a opta, loc care le-a permis să evolueze în Cupa României. În sezonul trecut, jucătorii echipei de pe malul Arieşului au ratat pe ultima sută de metri clasarea pe un loc pe podium, încheind campionatul pe locul cinci. Handbaliștii lui Horațiu Gal s-au întrecut însă pe ei înşişi în actuala ediție. Turdenii ocupă primul loc după 11 etape, în care au obținut nouă victorii și doar două rezultate de egalitate.


Care e secretul ascensiunii? „Nu avem vedete, fiecare jucător are rolul său în această echipă. Avem un lot mic față de alte formații, dar am încercat să formăm o familie. Muncim foarte mult, există respect reciproc, e o plăcere să merg la antrenamente. Am niște băieți minunați, receptivi și care au ales cu sufletul să rămână la echipă, deși ne-am confruntat cu mari probleme financiare. Au dat tot ce au mai bun ca să ajungem aici, toată lumea și-a făcut treaba foarte bine. Sincer, nu ne-am așteptat nici noi să fim pe primul loc la finalul turului. Am pornit cu gândul să facem tot ce știm mai bine, am abordat fiecare meci la victorie și iată că munca noastră a dat roade”, dezvăluie Horațiu Gal pentru Monitorul de Cluj.

Nu au sală proprie și nici preparator fizic

Performanţa clujenilor e cu atât mai mare, cu cât echipa nu are un preparator fizic și nici sală proprie, fiind nevoită să-şi dispute meciurile de pe teren propriu la sala de sport a Şcolii „George Bariţiu”, din Turda. „Avem promisiuni că de anul viitor se va începe construcția noii săli. Am primit oferte și de la Cluj, dar aici, la Turda, e sufletul nostru. Avem un public minunat, care ne susține în mod constant, de la copii, tineri și până la bătrâni. Sunt foarte atașați de această echipă. Mai mulți pensionari chiar au vrut să-și doneze pensia doar ca să putem să continuăm pe aceeași linie”, mărturisește tehnicianul Potaissei. „Nu mă gândesc să plec nicăieri, aici trăiește familia mea, iar la Turda avem o atmosferă propice performanței”, adaugă Gal.


„Dacă nu ar fi fost play-off, am fi ajuns mult mai ușor în cupele europene”

Pe primul loc în campionat, trupa de pe malul Arieșului e îndreptățită să viseze chiar și la cucerirea titlului și la participarea în cupele europene. Horațiu Gal rămâne însă cu capul pe umeri. „Dacă nu ar fi fost play-off, am fi ajuns mult mai ușor în cupele europene. Așa vom juca 2-3 meciuri pe săptămână și având în vedere că avem o bancă scurtă, va fi foarte greu. Din păcate, transferuri se pot face doar până în 7 decembrie. Încercăm să facem ceva, dar nu găsim jucători liber de contract, iar timpul e destul de scurt. E o problemă delicată, pentru că vom juca pe mai multe fronturi și inevitabil apar și accidentări”, este îngrijorat tehnicianul.

Joacă cu Dinamo și Steaua

Turdenii mai au de trecut peste două teste dificile în acest an. Clujenii vor juca în deplasare cu Dinamo și acasă cu Steaua. „Ne dorim să încheiem anul cu încă două victorii, dar va fi foarte dificil. Dinamo e o echipă foarte puternică, are nou sponsor și s-a întărit masiv. Obiectivul lor e să câștige campionatul, ar fi o surpriză să învingem acolo. Vă pot spune însă că sigur nu ne vom preda”, încheie optimist Horațiu Gal (44 de ani).


 

Echipa Potaissa Turda

Portari: Răzvan Szopka, Ludovic Varo


Interi stânga: Radu Lazăr, Claudiu Dediu

Interi dreapta: Devid Munea, Cristian Adomnicăi


Extremă dreapta: Flavius Alwin Cîmpan, Vlad Rogoz

Extremă stânga: Lucian Ignat, Răzvan Pavel

Centru: Cristian Bursuc, Raul Marian,

Pivot: Ionuț Ștef, Mircea Alisie, Nenad Savic

Antrenor: Horațiu Gal