monitorulcj.ro Menu
Sport

CFR, în căutarea liniei de plutire

CFR va primi în această seară vizita nou-promovatei Corona Brașov. „Feroviarii“ vor să obțină al doilea succes din actuala stagiune.

CFR primeste vizita Coronei

CFR a adunat doar 5 puncte în primele 5 meciuri din actuala stagiune a Ligii 1. Această „zestre“ este foarte mică pentru o echipă cu pretenții la titlu. Mircea Rednic a plecat după doar patru meciuri, fiind înlocuit de Petre Grigoraș. Noul tehnician din Gruia nu a reușit să facă minuni, iar CFR a fost învinsă clar în meciul din deplasare cu Steaua, 0-3. Clujenii speră să își revină și să se impună în meciul cu Corona Brașov, o nou-promovată destul de modestă, ce a reușit să câștige un singur punct în primele etape, în urma unei remize pe teren propriu, 1-1 cu Dinamo.
Alin Minteuan, antrenorul de la CFR, a recunoscut faptul că „feroviarii“ nu au jucat foarte bine și unii jucători nu se pot motiva.

„Echipa nu a jucat foarte bine, sperăm să ne revenim, vine o perioadă de pregătire, până acolo este meciul de luni pe care trebuie neapărat să-l câştigăm. Nu discutăm cu jucătorii despre titlu, ne gîndim să jucăm bine şi să obţinem cât mai multe puncte şi asta începând de luni. Problema la CFR Cluj este faptul că jucătorii nu se pot motiva suficient de mult, la fiecare jucător trebuie să-i găseşti acel ceva pentru care să dea totul în joc. Sunt jucători plătiţi, toţi ar trebui să dea totul pentru a câştiga meciurile. Este un moment dificil, un meci destul de greu, dar noi, împreună cu jucătorii, vom trebui să trecem peste el şi să găsim acea linie de plutire, este nevoie, CFR îşi doreşte mult mai mult decât ce i se oferă acum”, a spus Minteuan.


Și brașovenii vor să-și ridice moralul

De cealaltă parte, Nicolae Manea, antrenorul Coronei, a declarat că un punct obținut de echipa sa în Gruia ar fi fantastic pentru moralul jucătorilor.

„CFR-ul nu a început prea bine sezonul, probabil vor încerca să recupereze din distanţa faţă de echipele din vîrf. După egalul cu Dinamo, bineînţeles că pentru noi o nouă remiză ar reprezenta un rezultat pozitiv, care ne-ar da moral“, a afirmat antrenorul nou-promovatei.


Meciul dintre CFR Cluj și Corona Brașov se va disputa în această seară, de la ora 19.30, pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu“ și va fi transmis în direct de DigiSport 1. Arbitrul George Găman din Craiova va conduce partida de la centru, urmând să fie ajutat de tușierii Gabriel Stroe (Pitești) și Iulius-Radu Timar.