monitorulcj.ro Menu
Sport

Rugby: „U“ Cluj vrea locul 5

Echipa de rugby „U“ Cluj s-a întărit pentru returul Super Ligii Naționale, prin tranferul a trei jucători.

Noile transferuri ale echipei de rugby

Rugbyștii clujeni se află doar pe locul 7 în clasamentul Super Ligii dar își doresc să termina sezonul pe locul 5. Lorin Cantor, managerul „studenților“ a precizat că obiectivul echipei pentru stagiunea în curs este să încheie campionatul pe locul 5, iar în sezonul următor va fi clasarea pe podium. „Am întărit echipa în pauza competițională. Am adus jucători noi, care să aducă un plus pentru acest final de sezon. Ne dorim să terminăm campionatul cât mai sus posibil, adică pe locul 5, acesta este maximul în sezonul curent. Pentru sezonul viitor ne vom întări și vom avea ca obiectiv să câștigăm o medalie, plus calificarea în semifinalele Cupei României“, a declarat Lorin Cantor.
Acesta a mai precizat că Universitatea are un buget de aproximativ 300.000 euro
În acest sens, Universitatea a făcut câteva transferuri, aducând atât jucători tineri, de perspectivă, cât și rugbyști experimentați. Cristian Podea a revenit la Cluj, după o perioadă în Franța și la Timișoara. Alături de acest au mai fost aduși Cristian Murgoci, internațional U-23 (de la CSM București), Valentin Roșu, clujean, jucător de perspectivă și pentru echipa națională, Camil Sobota și Mihai Cozma au venit de la Dinamo, iar Rășinar a fost promovat de la juniorii echipei Viitorul Cluj.