monitorulcj.ro Menu
Sport

Gigi Becali, la intrarea în sala de judecată în dosarul "Valiza": "Chiar de mă voi duce în ghearele morţii, Domnul e cu mine"

Selecţionerul naţionalei României, Victor Piţurcă, şi vicepreşedintele Consiliului de Administraţie al clubului Steaua, Teia Sponte, au venit, luni dimineaţă, la instanţa supremă, unde se judecă recursul în dosarul "Valiza", în care sunt acuzaţi, alături de Gigi Becali, de fapte de corupţie. Gigi Becali a fost dus în sală la Completul de cinci judecători.

 


Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a fost adus în jurul orei 11.30 la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de la Penitenciarul Rahova, unde este încarcerat din 20 mai, după ce a fost condamnat definitiv de instanţa supremă la trei ani de închisoare cu executare în dosarul privind schimbul de terenuri cu Ministerul Apărării.

Becali a fost ţinut în dubă, în curtea instanţei supreme, aproximativ o oră, până când instanţa a început judecarea dosarului "Valiza".


"Chiar de mă voi duce în ghearele morţii, Domnul e cu mine", a spus Gigi Becali la intrarea în sala de judecată, ridicând mâinile încătuşate deasupra capului.

Completul de cinci judecători de la instanţa supremă continuă luni discuţiile în dosarul "Valiza", aflat în faza de recurs după ce procurorii anticorupţie au atacat decizia de achitare a lui Gigi Becali, Teia Sponte, Alina Florentina Ciul, Victor Piţurcă şi Radu Gheorghe Marino.


La Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va fi adus şi finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, care se află în penitenciar după ce a fost condamnat definitiv, în urmă cu o săptămână, de instanţa supremă la trei ani de închisoare cu executare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării.

La sediul ICCJ a ajuns şi managerul general al FC Steaua, Mihai Stoica, dar acest nu are nicio calitate în dosarul "Valiza".


Avocatul lui Gigi Becali, Bogdan Vlad, a declarat, la intrarea în sediul instanţei supreme, că se aşteaptă ca instanţa să respingă recursul procurorilor în dosarul "Valiza".

Întrebat dacă este posibil ca instanţa să dispună o condamnare la închisoare cu executare, avocatul a spus că dacă au fost două răsturnări de situaţii în celelalte dosare, nu înseamnă că trebuie să existe şi a treia. Ela precizat că în dosarul "Valiza", Becali nu are cum să primească o condamnare la închisoare cu executare, întrucât s-au aplicat circumstanţe atenuante în celelalte dosare şi s-a coborât sub minumum special de pedeapsă.