monitorulcj.ro Menu
Sport

Finala Ligii Campionilor 2015 se va juca la Berlin

Secretarul general al UEFA, Gianni Infantino, a anunţat, joi, că finala Ligii Campionilor din sezonul 2014/2015 se va disputa pe Stadionul Olimpic din Berlin, în timp ce finala Ligii Europa va avea loc pe Stadionul Naţional din Varşovia.

Olympiastadion din Berlin are o capacitate de 76.065 de locuri şi a fost construit în 1936 şi a fost renovat pentru CM-2006.

Stadionul Naţional din Varşovia, care va găzdui finala Ligii Europa din sezonul 2014/2015, are o capacitate de 58.145 de locuri şi a fost construit în 2011. Arena a găzduit meciuri de la Campionatul European din 2012, organizat de Polonia şi Ucraina.

Finala Ligii Campionilor din sezonul 2013/2014 va avea loc pe Estadio Da Luz din Lisabona (65.647 de locuri), în timp ce finala din acest an se va disputa pe Wembley (90.000 de locuri). Finala Ligii Europa de anul viitor se va disputa pe stadionul formaţiei Juventus Torino (41.254 de locuri).