Sport
Româna ar putea organiza CE de fotbal american
Federaţia Română de Fotbal American (aflată în proces de înfiinţare), intenţionează să organizeze Campionatul European, având sprijin din partea forului continental.
„În luna noiembrie a anului 2012 a fost semnat ordinul de recunoaştere a ramurii de sport fotbal american. În momentul actual am depăşit numărul cerut de echipe pentru a înfiinţa federaţia. Ne dorim să urgentăm procesul de înfiinţare a FRFA pentru că având o relaţie foarte bună cu federaţia europeană putem organiza un campionat european şi o finală de Euro Ball, un echivalent al Champions League în fotbalul american. Avem promisiuni de la federaţia europeană şi cea internaţională că în momentul în care vom fi recunoscuţi cu drepturi depline putem intra în discuţii pentru organizarea unor astfel de competiţii. Putem aduce chiar şi un meci demonstrativ între selecţionatele Europei şi SUA, care anul acest ase desfăşoară în Polonia. Din punct de vedere al pregătirii echipelor, putem aduce trofee europene în viitor“, a declarat Răzvan Matache, inițiatorul Federației Române de Fotbal american.Din 2007 până în 2013, în România, fotbalul american a crescut de la o echipă cu 20 de jucători, la 13 echipe, cu medie de peste 30 membri. În cei şase ani de activitate, fotbalul american a reuşit să pună bazele unui campionat, ajungând în 2013, la cea de a patra ediţie. Echipa naţională a României de fotbal american, Team Romania, a fost formată în cursul anului trecut şi a disputat primul meci împotriva formaţiei similare a Turciei. ACS "Bucharest Warriors" a fost prima echipă de fotbal american înfiinţată în România, în anul 2007. Și la Cluj-Napoca există o echipă de fotbal american, numită Cluj Crusaders. Aceasta este una dintre cele mai bune din România, reușind să câștige campionatul în sezonul recent încheiat, 2012, după ce a pierdut finalele din 2010 și 2011 în fața celor de la Bucharest Warriors.