monitorulcj.ro Menu
Sport

Oscar Pistorius, primul atlet paralimpic participant la JO, a fost acuzat oficial de crimă

Sud-africanul Oscar Pistorius, primul atlet paralimpic participant la JO, vara trecută, la Londra, şi-a împuşcat mortal prietena, joi dimineaţă, în locuinţa lui din Pretoria. Atletul a fost inculpat pentru uciderea prietenei sale, poliţia menţionând că au existat anterior dispute familiale raportate de la locuinţa din Pretoria a sportivului, informează AFP, care precizează că este exclusă ipoteza unui accident, lansată iniţial de presă sud-africană.

 

Un purtător de cuvânt al poliţiei locale, Denise Beukes, a declarat unui post de televiziune că parchetul ar urma să refuze eliberarea pe cauţiune a campionului paralimpic. "Au existat în trecut rapoarte privind dispute familiale care au avut loc la domiciliul acuzatului", a precizat Beukes.

"Pot să spun că suspectul a fost inculpat pentru crimă", a menţionat un alt purtător de cuvânt al poliţiei, Katlego Mogale.

Această formulare, notează AFP, exclude ipoteza unui accident, emisă iniţial de presa locală, care a scris că Pistorius şi-a confundat prietena cu un hoţ.

"Nu avem date privind aceste speculaţii. Noi doar am auzit la radio că femeia a fost împuşcată după ce a fost confundată cu un hoţ", a afirmat şi Beukes, potrivit news24.com.

Pistorius şi-a împuşcat mortal prietena, în noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 04.00. Femeia ucisă în locuinţa atletului este Reeva Steenkamp, în vârstă de 30 de ani, un fost top-model sud-african şi prezentatoare TV, care a apărut pe coperta revistei FHM şi a fost imaginea cosmeticelor Avon în Africa de Sud.

Pistorius şi Steenkamp au apărut în public împreună la SA Sports Awars, anul trecut. Steenkap a precizat, atunci, că ei sunt doar prieteni.

Supranumit Blade Runner, pentru cele două proteze de carbon în formă de lamă cu care aleargă, atletul va compărea, joi, în faţa unui tribunal din Pretoria.

Poliţia a precizat că victima a fost atinsă la cap şi la braţ de patru gloanţe şi a decedat pe loc. În locuinţa sportivului a fost găsit un pistol calibrul 9 mm.