Sport
Baschetbalistele au învins Oradea
Echipa de baschet feminin a Universității Cluj a învins formația CSM Oradea.
Elevele lui Florin Covaciu s-au impus detașat, cu scorul de 80-34. Meciul a contat pentru etapa 20 a ligii Naționale de baschet feminin. Cea mai bună marcatoare din rândul „studentelor“ a fost Flavia Ferenczi, cu 21 de puncte. Ea a fost urmată de Roxana Pătruț, Georgia Jones și Andreea Pop, fiecare cu câte 10 p, Norina Pop 8 p, Adriana Pricop 6 p, Oana Precup, Andrea Vincze și Luminița Manta câte 4 p și Orsolya Bocskai un punct.Universitatea Cluj este pe locul 13 în clasamentul Ligii Naționale, cu 20 p obținute în 17 meciuri. În 23 februarie, elevele lui Florin Covaciu vor primi vizita celor de la Rapid București.