monitorulcj.ro Menu
Sport

Victorie cu Gaz Metan

„U“ Mobitelco BT a învins sâmbătă formaţia Gaz Metan Mediaş, într-un meci din cadrul etapei a 24-a a Diviziei A.

Elevii lui Marcel Ţenter s-au impus cu scorul de 91-80, pe sferturi 21-16, 24-28, 23-15 şi 23-21. „Alb-negrii“ şi-au consolidat prin această victorie poziţia secundă în sezonul regulat şi aşteaptă plini de încredere play-off-ul, de care îi mai despart doar şase etape.

Pentru „U“ Mobitelco BT au marcat: Krstanovic 25 p (5 recuperări), Dykes 18 p, Silvăşan 15 p (5 rec.), Thomson 11 p (4 rec.), Morris 11 p, Cuic 9 p (5 rec., 5 pase decisive) şi Chetreanu 2 p. Pentru Gaz Metan au punctat: Mitchell 14 p, Nicoară 13 p, Dumitrescu 12 p, Ivanovic şi Howell câte 11 p, Velickovic 10 p şi Kinlock 9 p.

Marcel Ţenter s-a declarat mulţumit de victoria elevilor săi. „A fost un meci extrem de greu, împotriva unei echipe foarte valoroase. Mă bucur că, deşi ei au o bancă mult mai lungă, am reuşit să ne impunem jocul nostru. Este o victorie foarte importantă, însă în aceasta ediţie de campionat nu avem voie să ne relaxăm în nicio partida. Nu cred că Mediaşul şi-a pierdut speranţa la locul doi, este un campionat în care orice pas greşit costă. Îmi felicit băieţii, a fost o victorie meritată şi care ne bucură. Trebuie să fim atenţi şi de acum înainte şi va fi bine“, a spus tehnicianul „studenţilor“.

De cealaltă parte, antrenorul Mediaşului, Bruno Soce, apreciază că echipa sa a greşit mult în apărare. „Am avut probleme cu defensiva, Clujul a jucat foarte bine. Practic, cred că am pierdut locul doi, rămâne să ne luptăm pentru un loc cât mai bun în play-off cu formaţiile din Mureş, Oradea şi celelalte care sunt implicate. Nu este însă totul jucat, orice se poate întâmpla în play-off“, a declarat Bruno Soce.