Sport
Meci ușor pentru „U“ Mobitelco
„U“ Mobitelco va juca în această seară, pe teren propriu, cu Farul Constanța, penultima clasată în Divizia A.
Elevii lui Niksa Bavcevic vor juca din nou acasă, după ce în etapa trecută s-au impus în deplasare la CSS Giurgiu. Tehnicianul croat al „U“ Mobitelco crede că elevii săi au probleme în meciurile de la Cluj, deoarece vor să joace cât mai bine pentru a intra în grațiile fanilor și astfel atârnă mai multă presiune pe umerii lor. „Echipa noastră încă joacă mai bine în deplasare decât pe teren propriu. În primul rând este vorba de un blocaj mental, pentru că vor să demonstreze în fața publicului ceea ce știu și de aici intervin greșelile. Când suntem în deplasare, când suntem singuri, ne adunăm și jucăm mult mai bine, ca o echipă. Cu siguranță suntem favoriți în meciul cu Farul“, a spus Bavcevic înainte de partida cu Farul Constanța. Antrenorul clujenilor a mai precizat că Steve Ross și Paul Chetreanu sunt aproape recuperați în urma accidentărilor pe care le-au suferit.
Înainte de meciul din această seară, „U“ Mobitelco se află pe locul 6 în clasamentul Diviziei A, cu 14 puncte, având 6 victorii și două înfrângeri. Farul Constanța este pe locul 15, cu 9 puncte, fiind învinsă în toate cele 9 partide disputate. Partida dintre cele două echipa se va disputa la Sala Sporturilor „Horia Demian“ de la ora 19.45 și va fi transmisă în direct de DigiSport 2.