monitorulcj.ro Menu
Sport

România, calificată la Euro 2010/2012

Echipa naţională de futsal a României a izbutit să se califice la turneul final al Campionatului European ediţia 2010-2012, ce va fi organizat de Croaţia la începutul anului viitor. Ieri, ţinând cont de clasamentul coeficienţilor UEFA, forul fotbalistic european a decis componenţa urnelor, în perspectiva tragerii la sorţi a grupelor turneului final, programată la Zagreb, în data de 9 septembrie. Astfel, România face parte din urna C, alături de Azerbaidjan, Slovenia şi Turcia. În urna A sunt Croaţia, Spania, Italia şi Portugalia, iar în urna B sunt Rusia, Cehia, Ucraina şi Serbia. Vor fi alcătuite patru grupe a câte trei echipe, primele două urmând să se califice în sferturile de finală, urmate, desigur, de semifinale şi finală. Aceasta este a doua participare a naţionalei noastre de Futsal la un turneu final al Campionatului European, după cea din Portugalia (2007), când a ocupat locul şase.