Sport
Lucian Bute l-a învins pe rusul Denis Gracev după 12 runde la Montreal
Lucian Bute l-a învins pe rusul Denis Gracev după 12 runde, în meciul de box desfăşurat, duminică, la Centre Bell din Montreal, primul disputat de român după înfrângerea în faţa britanicului Carl Froch, în mai. BUTE devine deţinător al centurii NABF la categoria semigrea.
Lucian Bute, în vârstă de 32 de ani, a intrat în ring acompaniat de piesa trupei U2, Where the streets have no name, fiind aclamat de cei aproximativ 13.000 de spectatori aflaţi în arenă.
Rusul a intrat în arenă pe muzica trupei Pink Floyd.
Conform deciziei celor trei arbitri judecători, Bute s-a impus cu 115-113, 118-110 şi 116-112.
În urma acestei victorii, Bute a devenit deţinător al centurii NABF la categoria semigrea.
Lucian Bute: Mi-am recăpătat încrederea, aveam nevoie de un meci de 12 reprize
''Sunt foarte, foarte fericit. A fost un meci destul de greu, un adversar puternic, agresiv, a lovit cu ambele braţe. Per ansamblu am controlat lupta, a fost o victorie muncită, frumosă. După înfrângerea cu Carl Froch, pot sune că Lucian Bute a revenit în ring. Dacă pierdeam acest meci, era foarte greu să mă ridic. După această victorie frumoasă, sunt fericit. Mi-am recăpătat încrederea, aveam nevoie de un meci de 12 reprize. Îmi doresc revanşa cu Froch, mai ales că nu a fost Lucian Bute la Nottingham. Am arătat că pot să şi primesc lovituri dure, dar am reuşit să revin în meci'', a declarat Bute la Money.ro.
Antrenorul românului, Stephan Larouche, a afirmat că Bute nu a făcut cel mai bun meci, dar a avut totul sub control.
''Adversarul a fost dificil, mai ales că venea după meciul pierdut cu Froch. Nu l-am simţit obosit pe Lucian. A avut totul sub control. Mi-ar fi plăcut însă să văd mai multă fluiditate'', a spus Larouche.
Denis Gracev: Ştiam că nu pot câştiga aici dacă nu reuşesc un KO
''Nu am impresia că am pierdut acest meci. Poate am pierdut 3 sau 4 reprize. Ştiam că nu pot câştiga aici dacă nu reuşesc un KO. Acum ştiu că mă pot bate cu oricine, oricând. Bute nu mi-a pus probleme şi mi-ar plăcea să fie un meci revanşă. Meciul cu Sillahk a fost mai greu'', a declarat Gracev.
Denis Gracev (12-0-1, 8 KO) era campion NABF la semigrea şi mai practică şi kickboxing, unde are un bilanţ de 17 victorii şi două înfrângeri.
Lucian Bute (30-1, 24 KO) a suferit prima înfrângere la profesionişti la 26 mai, contra britanicului Carl Froch, prin KO în repriza a cincea, el pierzând centura IBF.
Tot în cadrul galei de la Montreal, Bogdan Dinu l-a învins pe Éric Martel-Bahoéli, din Canada, prin KO în repriza a patra, la categoria grea.
Mediafax