Sport
Egal între “studenţi” şi “stegari”
Universitatea Cluj a remizat, 1-1, pe teren propriu, cu FC Braşov. Partida a contat pentru etapa a 6-a a Ligii 1.
Elevii lui Cristi Dulca au fost uşor dominaţi în prima parte a jocului. În prima repriză partida a fost destul de anostă, fazele de poartă fiind destul de rare. După pauză, cei 22 de jucători au arătat mai multă prospeţime şi mai multă luciditate în joc. În minutul 67 Krumov a fost faultat în careu, iar Viorel Dinu a înscris din penalty-ul acordat de centralul Marcel Bârsan. Cleiton a fost foarte aproape să mărească avantajul “studenţilor” doar două minute mai târziu, însă a ratat singur cu portarul Taborda. Braşovenii au egalat în minutul 77: după o combinaţia frumoasă în careul clujenilor, mingea a ajuns la Păun, care a înscris printr-un şut puternic şi plasat, fără şanse pentru Balauru. Oaspeţii au prins curaj şi au devenit mai periculoşi după marcarea golului, dar nu au reuşit să mai înscrie, în ciuda faptului că au avut două ocazii foarte mari. Universitatea Cluj este pe locul 11 în clasamentul Ligii 1, cu 8 puncte adunate în şase etapte.FC Braşov este pe locul 13, cu şase puncte. Cristian Dulca, antrenorul “şepcilor roşii” a declarat după meci că nu este mulţumit de rezultat, dar apreciază că elevii săi au trei meciuri consecutive fără înfrângere. "Nu mă mulţumeşte acest punct, dar să nu uităm că de trei etape suntem neînvinşi. Am avut ocazii puteam să câştigăm, dar până la urmă e un punct, unul muncit. Au avut şi ei ocazii pe final. Prin jocul nostru bun, sperăm să aducem din ce în ce mai mulţi spectatori în tribune", a spus Dulca .Caseta tehnică Universitatea Cluj: Balauru - Krumov, Erico, Christou, Nicola - B. Pătraşcu, Muzac (Da Silva '81) - Paulinho, V. Dinu (Drăghici '83), Năstăsie (Tobă '60) - Cleiton. FC Braşov: Taborda - Velayos, R. Machado, L. Munteanu, Cr. Ionescu (Al. David '82) - Viveiros, Nasser, Mateiu (Tameş '70) - I. Popa - Brata (Păun '69), Batin. Cartonaşe galbene: Muzac '24, Nicola '30, Paulinho '71 / Velayos '22, L. Munteanu '66, Păun 90+3. Arbitri: Marcel Bîrsan (central) - Bogdan Gheorghe, Iulius Radu Timar (asistenţi) - Florin Mihai Marcu (rezervă). Observatori: Viorel Sandu, Ioan Zare.
Foto: www.ucluj.ro