monitorulcj.ro Menu
Sport

Alpinista „Coco” s-a întors din Antarctica

Alpinista Crina „Coco” Popescu (16 ani) a revenit ieri în ţară, după cea mai importantă expediţie a sa, intitulată “Antarctica 2010-2011”. Aceasta a fost prima expediţie în care nu a fost însoţită de tatăl şi antrenorul ei, Liviu Popescu, şi în care au fost doborâte mai multe recorduri mondiale pentru România. Astfel, Crina a devenit cel mai tânăr alpinist din lume şi prima femeie din lume care încheie circuitul “7 Volcanoes” - cei mai înalţi vulcani de pe cele şapte continente - după ce a escaladat vârful Muntelui Sidley (4.285 m), în Antarctica, pe 24 ianuarie 2011. De asemenea, Crina este şi cea mai tânără alpinistă din lume care a urcat pe Mt. Vinson (4.892 m) din Antarctica, performanţă reuşită în ziua de 4 ianuarie 2010, când a escaladat cel mai înalt vârf al continentului.