monitorulcj.ro Menu
Sport

Crăciunescu, dat afară de la CCA!

Ion Crăciunescu a fost demis din funcția de președinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor de către Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal.

Crăciunescu nu îşi reproşează nimic şi este de părere că „din punct de vedere uman nimeni nu putea face mai mult“ în timpul cât a fost preşedinte al CCA. „Eu nu am ce să îmi reproşez, chiar nu am. Lucrurile au fost pregătite foarte bine pentru decizia de azi. Asta este. Nu pot să compar mandatul de acum cu cel precedent pentru că ăsta ultimul a fost mai scurt, doar nouă luni. Dar la ce dezastru am găsit la CCA din punct de vedere uman nimeni nu putea face mai mult“, a precizat Ion Crăciunescu.La 10 iulie, secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, Valentin Alexandru, anunţa că douăsprezece cluburi din Liga 1 solicită înlocuirea lui Ion Crăciunescu din funcţia de preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor cu un străin, propunerea urmând să fie supusă votului în următoarea şedinţă a Comitetului Executiv al Federaţiei Române de Fotbal. Mai mulţi conducători de cluburi au fost nemulţumiţi de delgările arbitrilor la meciurile echipelor lor şi de calitatea arbitrajelor. De asemenea, ei s-au arătat deranjaţi de faptul că Ion Crăciunescu le-a luat apărarea public arbitrilor chiar şi atunci când, în opinia preşedinţilor de cluburi, aceştia greşeau.