monitorulcj.ro Menu
Sport

Voleibaliștii s-au întărit

Echipa de volei masculin a Universității Cluj l-a transferat pe Bogdan Ene de la CSU Galați.

Jucătorul în vârstă de 26 de ani a semnat cu „U“ Cluj pe o perioadî de un an. „Este un sportiv pe care-l cunosc și pe care mi l-am dorit de mult timp. Joacă pe postul de secund și are calități extraordinare, eu cred că ne va ajuta foarte mult în sezonul 2012-2013“ a declarat Bogdan Tănase, antrenorul „studenților“. Voleibalistul s-a arătat încântat de mutarea făcută și promite ca va face tot ce ține de el pentru echipă. „Transferul la U nu poate fi decât un pas înainte pentru mine. Este vorba despre un proiect bine pus la punct, o echipă tânără, ambițioasă, cu jucători valoroși. Ca obiectiv, mi-am propus să mă antrenez cât mai bine și să-mi depășesc condiția, astfel voi putea ajuta echipa cât mai mult“, au fost cuvintele noului jucător al Universității, Bogdan Ene.