Sport
Bute: „Am pierdut o luptă, nu un război“
Pugilistul Lucian Bute, care a pierdut centura de campion IBF la categoria supermijlocie la Nottingham, a declarat, luni, la sosirea în România, că are nevoie de linişte în acest moment.
Boxerul român a recunoscut că adversarul său l-a depășit net, dar spune că a pierdut doar o luptă și nu un război. „A fost o perioadă lungă de când nu ne-am văzut. V-am obişnuit de trei-patru ani să mă întorc cu centura acasă, din nefericire de această dată nu am mai venit cu ea. Am pierdut-o sâmbătă seară. Îmi pare rău, este un meci de box în care unul trebuie să piardă, altul să câştige. Sâmbătă, Froch a fost mai bun şi trebuie respectat. Am pierdut o luptă, nu un război. Am puterea şi tăria de caracter să revin. Când? Vom vedea, voi lua o decizie împreună cu promotorul, antrenorul şi cei din jurul meu. Acum am nevoie de linişte, a fost o perioadă foarte grea pentru mine, fizic şi psihic totodată. Sâmbătă nu a fost seara mea, a fost seara lui Froch, iar eu îi dau credit“, a spus Bute într-o conferinţă de presă organizată la Salonul Prezidenţial de la Aeroportul Henri Coandă.Bute a explicat că a acceptat să lupte în Anglia cu Froch, deoarece nu a dorit să se spună din nou că şi-a ales un adversar fără valoare. „S-au întâmplat multe în ultimul timp din cauza acelui turneu Super Six, nu erau adversari, nu aveam cu cine să boxez. Îmi tot căutam adversari în primii cinci sau zece. Iar când s-a finalizat anul trecut în decembrie Super Six mi-aş fi dorit să întâlnesc învingătorul. Nu ştiu din ce motive Andre Ward a refuzat şi atunci ne-am orientat către Froch. I-am făcut o ofertă să vină la Montreal, dar a a refuzat. Şi atunci i-am spus să îmi facă el o ofertă să vin la Nottingham. Pentru că aveam nevoie de un meci de calibrul ăsta. Aveam nevoie să întâlnesc un adversar care a fost de două ori campion mondial, un adversar credibil care a avut potenţial întotdeauna. O victorie în faţa lui Carl Froch m-ar fi propulsat foarte mult în primii doi la categoria mea. Din păcate nu a fost să fie, poate data viitoare. Ăsta a fost motivul pentru care am acceptat să merg la Nottingham. El nu a vrut să vină la Montreal şi atunci am fi riscat iar să aleg un adversar din primii cinci, care nu era foarte cunoscut presei mondiale. Şi atunci aş fi căzut în partea cealaltă şi toată lumea ar fi zis că iarăşi am ales un adversar care nu are valoare. Cu toate că nu eu îmi aleg adversarii, ci promotorul meu şi cei de la IBF“, a menţionat Lucian Bute.Pugilistul Lucian Bute a fost învins prin KO în repriza a cincea de britanicul Carl Froch, într-un meci disputat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la Nottingham, în care românul şi-a pus în joc centura IBF la categoria supermijlocie pentru a zecea oară.