Sport
Doar remiză cu Sportul
Universitatea Cluj a terminat la egalitate, 1-1, în meciul de pe teren propriu cu Sportul Studențesc din cadrul etapei 30 a Ligii 1.
„Alb-negrii“ clujeni au avut ghinion în meciul cu colegii lor bucureșteni. Elevii lui Claudiu Niculescu au lovit de trei ori bara porții lui Lungu, până să deschidă scorul în repriza secundă. Cristescu a șutat puternic, însă oaspeții au fost salvați de bara transversală. Câteva minute mai târziu și Morar a lovit bara lui Lungu.După pauză, clujenii au fost tot în ofensivă, iar Cojocnean a lovit și el bara, după ce a încercat să centreze de pe partea dreaptă. Vlad Morar a deschis scorul în minutul 59, printr-un gol de generic. Mijlocașul „șepcilor roșii“ a șutat puternic de la 25 m, chiar în vinclul porții apărate de Lungu. Sportul a reușit însă să egaleze, cu două minute înainte de final. Bornescu a ezitat să iasă la o centrare de pe partea dreaptă a atacului bucureștean, mingea a ajuns la Ghinga, care a marcat cu capul din careul de 6 m. În urma acestui rezultat, Universitatea rămâne pe locul 6, cu 44 p, iar Sportul Studențesc pe locul 17, cu 27 p.
Caseta tehnică
Universitatea Cluj: Bornescu - Popa, Abrudan, Galamaz, Mendy - Boştină (Pele '86) - Cojocnean (Grozav '75), Păcurar (Marinescu '61), Cristescu, Morar - Drăghici. Sportul Studenţesc: Lungu - Patriche, D. Lung, Ciobanu, Beţa - Ghinga - Lazăr, A. Lungu (Nistor '66), Novac, Ferfelea - Curelea (Dobre '89). Cartonaşe galbene: Popa '47, Morar '62, Boştină '86, Pele '90+2 / Curelea '56, Patriche '82Arbitri: Adrian Cojocaru (central) - Sebastian Gheorghe, Daniel Mitruţi (asistenţi).