Sport
Meci(uri) decisiv(e) pentru campioni
„U“ Mobitelco BT este obligată să câștige cele două meciuri cu BC Timișoara pentru a mai putea spera să-și păstreze titlul.
Krstanovic: „Vom da maximum“
Jucătorii campioanei sunt încrezători în șansele lor de a juca o nouă finală.„Nu simțim o presiune foarte mare, știm că la Timișoara am jucat în ambele meciuri bine în cea mai mare parte a timpului, problema a fost că nu am jucat la fel de intens pe toată durata partidei. Poate unele aruncări le-am tratat cu prea multă ușurință, trebuie să tratăm meciurile viitoare cu mai multă seriozitate, vom juca în fața fanilor și vom da maximum din noi pentru a egala situația și pentru a ajunge în decisiv“, a spus coșgeterul Zoran Krstanovic. Primul meci dintre „U“ Mobitelco BT și BC Timișoara se va disputa sâmbătă, de la ora 20 la Sala Sporturilor „Horia Demian“ și va fi transmis în direct de DigiSport 3. Dacă această întâlnire va fi câștigată de clujeni, duminică de la aceeași oră se va juca și meciul patru. În cazul în care clujenii vor câștigat ambele partide, meciul decisiv va avea loc săptămâna viitoare la Timișoara.