Sport
Liderul înfruntă campioana
CFR Cluj va primi luni vizita formației Oțelul Galați, într-un meci din cadrul etapei a 23-a a Ligii 1.
„Feroviarii“ vor întâlni luni în Gruia campioana en-titre, Oțelul Galați. Elevii lui Costa s-au impus la pas în tur, cu 4-0. Clujenii și-au dezamăgit patronul și suporterii în ultima etapă, când au fost egalați în prelungiri de revelația turului, Sportul Studențesc. „Alb-vișiniii“ au rămas însă pe primul loc în clasamentul Ligii 1, cu un avans de două puncte,întrucât nici Dinamo nu a reușit să câștige deplasarea grea de la Galați. Jorge Costa a declarat înainte de meciul cu Oțelul că elevii săi trebuie neapărat să învingă, neluând în considerare varianta unui meci egal.„Oțelul e o echipă puternică, a câștigat campionatul trecut, muncesc foarte mult și își doresc un rezultat bun, pentru a urca în clasament. Pe noi însă ne interesează jocul nostru, ne interesează să obținem cele trei puncte, nici nu mă gândesc la un egal sau alt rezultat. Suntem pe primul loc și trebuie să abordăm fiecare meci la victorie. Nu sunt foarte mulțumit de jocul echipei, pentru că știu că putem evolua și mai bine“, a declarat Costa înainte de meciul „feroviarilor“ cu Oțelul.Înaintea meciului din această seară, CFR este pe primul loc în Liga 1, cu 47 de puncte, iar Oțelul ocupă locul 6, cu 36 de puncte. În tur, clujenii s-au impus la malul Dunării cu 4-0, însă în meciul din Gruia din sezonul trecut, gălățenii au câștigat cu 1-0. Munteanu: „Nu mergem în excursie la Cluj“De cealaltă parte, Dorinel Munteanu, antrenorul Oțelului, a declarat că deplasarea din Gruia va fi foarte dificilă pentru elevii săi, însă își dorește măcar un rezultate de egalitate.„Ne aşteaptă un meci extrem de greu la Cluj, dar veţi vedea că nu vom merge în excursie acolo, ci pentru a câştiga punct sau puncte. Mă bucur că am tot lotul la dispoziţie, mai puţin Cornel Râpă, care este suspendat. Aştept de la băieţi o altfel de atitudine, nu ca aceea de la meciul cu Dinamo. Se vor mai pierde multe puncte în acest campionat, iar formaţiile care sunt pregătite bine din punct de vedere fizic vor avea de câştigat. Prin urmare, n-am pierdut nimic, trebuie să credem în şansa noastră“, a afirmat Munteanu.Meciul dintre CFR Cluj și Oțelul Galați se va disputa în această seară, de la ora 19, pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu“ și va fi transmis în direct de DolceSport. Cele două echipe s-au mai întâlnit de 15 ori în Liga, iar clujenii au un palmares net superior în fața gălățenilor. CFR a câștigat de 9 ori în fața Oțelului, a terminat de 3 ori la egalitate și a fost învinsă tot de 3 ori.