monitorulcj.ro Menu
Sport

Prima victorie după patru luni

După opt etape în care a înregistrat doar egaluri și înfrângeri, Universitatea Cluj a reușit miercuri să învingă pe Astra Ploiești, într-un meci din cadrul etapei a 22-a a Ligii 1.

„Studenții“ vor juca însă și mâine, în deplasare la Concorida Chiajna, una dintre revelațiile returului. Chiar dacă jocul „alb-negrilor“ nu a impresionat, aceștia au reușit miercuri o victorie importantă în fața Astrei Ploiești. Elevii lui Claudiu Niculescu au fost ușor dominați de prahoveni la începutul jocului, chiar dacă ei au fost cei care au avut ocazii mai clare. Astra a deschis însă scorul, în minutul 27, prin Fatai, care a fost atent și a reluat în plasă mingea respinsă în faţă de Bornescu, după un şut al lui Pătraşcu. „Studenții“ au reușit să egaleze destul de repede, în minutul 35. Adrian Cristea a executat o lovitură liberă din marginea careului, Lung a respins cu greu în față, mingea a ajuns la Cojocnean, care a șutat puternic pe poartă, reușind să marcheze.După pauză, clujenii au încercat să se aproprie de poarta ploieștenilor, însă au reușit destul de rar acest lucru. Grozav a reușit însă să-i aducă pe „studenți“ în avantaj, printr-o foarfecă superbă, la care Lung și defensiva Astrei nu a mai avut ce face. „Am avut noroc, deși am mai reușit și la antrenamente asemenea faze. M-am scos puțin cu golul, pentru că în rest nu am făcut o partidă foarte bună. Cel mai important însă e că am obținut victoria“, a declarat Gigu Grozav la finalul meciului. Cu câteva minute înainte de final, Mihalache a comis henț în careu, iar arbitrul a arătat punctul cu var. Adrian Cristea a executat și a marcat, ducând scorul la 3-1 în favoarea Universității. După meci, Claudiu Niculescu, antrenorul „șepcilor roșii“ a declarat că meritul pentru această victorie este al elevilor săi. „Poate n-am nici un merit....meritul meu e că am reușit să motivez jucătorii, în rest e doar meritul lor“, a spus Niculescu. Urmează ChiajnaÎn etapa a 23-a, Universitatea va juca în deplasare cu Concordia Chiajna. Meciul se va disputa mâine, 24 martie, de la ora 21.30 și va fi transmis în direct de DigiSport 1. Înaintea acestei partide, „șepcile roșii“ se află pe locul 7 în Liga 1, cu 33 p, iar Concordia pe locul 15, cu 20 p. Ilfovenii trec printr-o perioadă deosebit de fastă. Elevii lui Laurențiu Reghecampf au câștigat trei din cele patru meciuri jucate în retur. Concordia a câștigat acasă cu FC Brașov și Rapid, în deplasare la Petrolul și a pierdut la Vaslui.