monitorulcj.ro Menu
Sport

Claudiu Niculescu debutează cu Petrolul

„U“ Cluj va juca mâine cu Petrolul Ploiești în deplasare. Claudiu Niculescu va fi antrenorul echipei până la finalul sezonului.

Claudiu Niculescu este pentru a treia oară antrenor interimar al Universității, de această dată va sta însă cel puțin 14 etape pe banca echipei. Atacantul „șepcilor roșii“ a declarat ieri că își dorește să devină antrenor după ce se va retrage de pe teren, însă nu știe când va agăța ghetele în cui.„Eu aș vrea să rămân antrenor, însă vom vedea ce se va întâmpla, deocamdată nu agăț ghetele în cui. Nu îmi propun să fiu antrenor-jucător, este foarte greu să faci două lucruri deodată și să iasă bine“, a declarat Niculescu. Noul tehnician va fi ajutat de Emil Ursu și Mihai Opaie. „Am emoții la acest debut, dar vă asigur că băieții vor face totul pentru victorie, am încredere în ei. Obiectivul meu este să terminăm pe locul 6, mai sus nu cred că se poate, pentru că avem de recuperat 7 puncte până la locul 5. E puțină presiune, dar am încredere în forțele mele“, a mai spus „Clau-gol“.Antrenorul Ionuț Badea și staff-ul său au demisionat miercuri dimineață de la conducerea tehnică a Universității Cluj. În cursul zilelor de miercuri și joi, și-au înaintat demisiile și directorul sportiv Felix Grigore, președintele executiv Cosmin Irimieș și președintele Consiliului de Administrație Călin Hințea, însă acestea nu au fost încă aprobate de finanțatorul Florian Walter. Boștină: „Badea s-a folosit de pretexte“Gabriel Boștină, fostul căpitan al „studenților“, a declarat că Ionuț Badea, fostul antrenor al echipei, s-a folosit de pretexte pentru a-l trimit la echipa a doua a clubului.„Badea s-a folosit de pretexte ca să mă trimită la echipa a doua, cred că vroia demult să scape de mine. Nu am întârziat la antrenamente, am convenit cu doctorul să mă pregătesc la altă oră. Iar în legătură cu faptul că am lipsit de la micul dejun în cantonament, eu am 34 de ani  și știu să am grijă de mine, nu mă poate obliga nimeni să mânc la o anumită oră“, a spus Boștină. Claudiu Niculescu a mai spus că nu știe dacă Lukas Szukala va rămâne căpitan sau va reveni Boștină și că acest lucru urmează să fie decis de toți jucătorii din lot.  Meciul dintre Petrolul Ploiești și Universitatea Cluj se va disputa sâmbătă, 17 martie, de la ora 19, pe stadionul „Ilie Oană“ și va fi transmis în direct de DigiSport 1. În tur, clujenii s-au impsu cu 3-2.