monitorulcj.ro Menu
Sport

Niculescu a urcat pe 31

Jucătoarea de tenis Monica Niculescu a urcat o poziţie şi se află pe locul 31 în clasamentul WTA, cu 1.765 de puncte, ierarhie dată publicităţii luni.

În Top 100 se mai află patru jucătoare din România: Sorana Cârstea în urcare cinci locuri, până pe 49 cu 1.191 de puncte, Irina-Camelia Begu în coborâre şase poziţii, până pe 51 cu 1.152 de puncte, Alexandra Dulgheru în urcare opt locuri, până pe 53 cu 1.130 de de puncte şi Simona Halep în coborâre trei poziţii, până pe 63 cu 997 de puncte, informează site-ul wtatennis.com.

Top 200 de jucătoare ale lumii mai cuprinde patru românce: Alexandra Cadanţu - urcare o poziţie, până pe locul 111, cu 607 puncte, Edina Gallovits-Hall - în coborâre două poziţii, până pe locul 128, cu 531 de puncte, Mihaela Buzărnescu - menţiene pe poziţia 153, cu 440 puncte, şi Mădălina Gojnea - menţienere pe locul 185, cu 346 de puncte.