Sport
Vicecampioanele au pierdut onorabil în faţa rusoaicelor
„U“ Jolidon a pierdut şi returul optimilor de finală ale Cupei Cupelor, disputat în Rusia împotriva celor de la Dinamo Volgograd, 31-35.
Vicecampioanele au făcut un meci foarte bun, în ciuda rezultatului final, şi au condus la pauză.Elevele lui Gheorghe Covaciu nu au mers în excursie la Volgograd. Handbalistele Universităţii au încercat din răsputeri să recupereze handicapul din meciul tur, când au fost învinse acasă cu 24-29. „Alb-negrele“ au început în forţă partida din Rusia şi, după câteva minute de tatonare, au preluat conducerea pe tabela de marcaj în minutul 9. Clujencele au făcut un joc foarte bun, s-au menţinut în avantaj, iar înainte de pauză chiar au lăsat senzaţia că pot întoarce soarta calificării în favoarea lor, întrucât au condus cu 22-18. „Alb-negrele“ au continuat jocul bun şi în repriza secundă şi au condus timp de 20 de minute. Rusoaicele s-au „trezit“ însă în ultimele 10 minute, când au marcat 7 goluri şi au primit doar două, întorcând astfel soarta partidei în favoarea lor.Pentru „U“ Jolidon Cluj au marcat: Chintoan şi Ani-Senocico câte 7 g, Tivadar 5 g, Oltean şi Paraschiv câte 4 g, Tetetan 3 g şi Vădineanu un gol. Pentru Dinamo Volgograd au înscris: Hmirova 11 g, Stepanova, Borşcenko şi Kochetova câte 6 g, Levina 2 g, Makarova, Makeeva, Grebenkina şi Divak câte un gol. Evoluţia scorului: 4-5 (9), 7-10 (16), 12-16 (25), 18-22 (pauză), 22-24 (37), 25-26 (43), 28-29 (50), 35-31 (final).Sălăjan: „Am făcut un meci bun“Cosmin Sălăjan, directorul sportiv al clubului „U“ Jolidon, a declarat la finalul meciului de la Volgograd că formaţia clujeană a făcut un meci bun şi a reprezentat onorabil România în competiţiile europene. „A fost un meci bun pentru echipa noastră, un meci în care am arătat că avem forţa de a ne lupta cu echipe puternice din Europa. Ieşim din Cupa Cupelor, dar suntem mândri că am reprezentat România în meciuri foarte puternice în acest sezon“, a declarat Cosmin Sălăjan, conform handbalvolei.ro.Deplasare la Roman„U“ Jolidon se află pe locul 4 în clasamentul Ligii Naţionale, cu 19 puncte câştigate în 13 meciuri. Clujencele se luptă HC Zalău, Oţelul Galaţi şi Dunărea Brăila pentru locul 2. Formaţia sălăjeană are 23 de puncte, însă elevele fostului selecţioner Gheorghe Tadici au jucat două meciuri în plus faţă de celelalte echipe. „U“ Jolidon va juca următorul meci din competiţia internă în deplasare la HCM Roman.„Alb-negrele“ au câştigat meciul tur, disputat la Cluj, cu 30-26 şi îşi doresc o victorie şi în deplasare, pentru a se menţine în lupta pentru locul secund. Partida dintre HCM Roman şi „U“ Jolidon se va disputa miercuri, 15 februarie, de la ora 15.