Iulian Pleșcan, directorul de dezvoltare ARES: România are de trei ori mai puțini cardiologi intervenționiști decât țările europene și o distribuție inegală a angiografelor. În 19 județe, medicii trebuie să transfere pacienții cu infarct în alt oraș, cu pierdere de timp și vieți omenești.
În județul Cluj există 13 farmacii în care te poți testa gratuit cu test rapid antigen pentru depistarea Covid-19. După testare vei obține o dovadă cu rezultatul.
În fiecare an, la 1 octombrie, este marcată Ziua luptei împotriva cancerului de sân cu scopul de a creşte gradul de conştientizare cu privire la cancerul de sân.
Situația epidemiologică este din ce în ce mai gravă în valul patru al pandemiei de Covid-19. La nivel național mai există doar două paturi libere la ATI, unul fiind la Cluj.
România a depășit joi pragul de 12.000 de cazuri de Covid-19, înregistrate în doar 24 de ore. În același interval de timp au fost înregistrate aproape 200 de decese, între care și doi copii cu vârste sub 9 ani.
În ultimele 24 de ore au fost depistate peste 500 de persoane infectate cu Covid-19, doar în județul Cluj. Este cel mai mare număr de cazuri înregistrat în ultima perioadă.
Medicul Alexandru Rafila îl acuză pe Emil Boc pentru agresivitatea valului 4, fiindcă a permis organizarea unor festivaluri precum Untold.
Un procent de aproape 40% din cazurile de Covid-19 a fost întregistrat într-o săptămână în doar trei județe, între care și Cluj.