monitorulcj.ro Menu
Sănătate

Spitalul Pediatric Monobloc avansează! A fost predat anteproiectul viitoarei unități medicale

Consiliul Județean Cluj a primit anteproiectul/proiectul preliminar, prima fază din cadrul procesului de proiectare a viitorului Spital Pediatric Monobloc.

Spitalul Pediatric Monobloc avansează! A fost predat anteproiectul viitoarei unități medicale

 

 


Au fost, astfel, înaintate forului administrativ județean rezolvările arhitecturale propuse precum compartimentarea interioară, planurile nivelurilor, cotele generale ale construcției, etc.

 


„Lucrurile evoluează rapid și se îndreaptă în direcția dorită în ceea ce privește proiectul de edificare a Spitalului Pediatric Monobloc de la Cluj. Vom face tot ceea ce ține de noi pentru ca acest obiectiv medical ultramodern de importanță vitală pentru Cluj și pentru întreaga Transilvanie să fie realizat într-un timp cât mai scurt, în conformitate cu exigențele din domeniu și cu necesitățile micilor pacienți”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

Spitalul va avea cinci etaje și heliport

Primul spital public din zona Transilvaniei care va oferi servicii medicale integrate în domeniul pediatriei va avea un regim de înălțime S+P+5E. Baza, formată din parter și etajul 1, va cuprinde zona clinică, ambulatoriul și zona tehnică (bucătărie, farmacie, etc.), etajul 2 urmând să fie destinat etajului tehnic precum și grădinii suspendate dedicate pacienților și însoțitorilor. Secțiile spitalicești vor fi organizate la etajele 3-5 și vor permite, prin configurația lor, o reorganizare interioară în funcție de necesități.


De asemenea, în zona clinică vor fi localizate Blocul Operator și Anestezia și Terapia Intensivă.Subsolul va fi destinat parcărilor, atât pentru vizitatori, cât și pentru personalul spitalului, cu accesuri separate. Totodată, Spitalul Pediatric Monobloc va dispune inclusiv de un heliport situat pe terasa imobilului.

Reamintim faptul că, în urma concursului internațional de soluții organizat de Consiliul Județean în acest scop, proiectarea Spitalului Pediatric Monobloc de la Cluj a fost atribuită firmei de arhitectură spaniole Planho Consultores. S.L.P., Professional Limited Company, în asociere cu 4B Consultanță Aarhitectură S.R.L. Unitatea cu profil regional, care va fi și un model de bună practică în domeniul infrastructurii medicale mari, va avea nu mai puțin de 510 paturi pentru spitalizare continuă, la care se vor adăuga alte 50 de paturi pentru spitalizarea de zi și, respectiv, 65 de paturi pentru însoțitori.


Spitalul Pediatric Monobloc reprezintă unul dintre cele mai importante proiecte aflate în subordinea forului administrativ județean și ar urma să devină cel mai modern spital pediatric din țară.

Suprafața totală a spitalului este calculată la 62.000 metri pătrați, iar valoarea totală a investiției se ridică la suma de 150 de milioane de euro.


12 secții și 500 de medici, în cadrul spitalului

În cadrul Spitalului Monobloc ar urma să lucreze un număr de 1.288 de angajați, dintre care, aproape 500 vor fi medici. Firma spaniolă, desemnată câștigătoare în urma concursului de soluții, are la dispoziție 5 luni de la semnarea contractului pentru a finaliza și preda studiul de fezabilitate și planul urbanistic zonal (PUZ), urmând ca lucrările să fie începute în luna iunie a anului viitor.

Spitalul Pediatric Monobloc din Cluj va fi construit pe un teren de aproximativ 17 hectare, din zona Becaș, teren aflat în proprietatea Consiliului Județean Cluj. Unitatea va prelua toate secțiile actualului Spital de Copii, care în prezent își desfășoară activitatea în nu mai puțin de 14 clădiri aflate în nouă locații diferite din Cluj-Napoca, cu o distanță medie de aproximativ 4 km între ele.

Finanțarea, obținută prin PNRR

Consiliul Județean Cluj a anunțat în urmă cu câteva luni că a fost obținută o finanțare în valoare de 150 de milioane de euro pentru proiectul viitorului Spital Pediatric Monobloc din Cluj-Napoca. Banii vor fi primiți prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și vor acoperi în totalitate costurile pe care le implică ridicarea noului spital, care va fi cel mai modern din țară.

„Demersurile făcute de către mine la nivelul prim-ministrului și a europarlamentarilor s-au concretizat prin finanțarea Spitalului de copii cu suma de 150 de milioane de euro. Este un proiect uriaș pentru Consiliul Județean și totodată, esențial pentru clujeni. Mă bucur că putem realiza acest spital de copii, atât de important pentru clujeni”, declara pentru monitorulcj.ro, președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.

În vara anului trecut, Consiliul Județean Cluj a încheiat contractul privind întocmirea documentațiile topografice și cadastrale pentru terenul pe care va fi construit Spitalul Pediatric Monobloc. Terenul este primit de Consiliul Județean de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV).

Locația spitalului este una accesibilă, fiind la intersecția cu viitoarea Centură Metropolitană, poziționată foarte aproape de tronsoanele rutiere majore ale Clujului.

CITEȘTE ȘI

„Undă verde” pentru construirea Spitalului Pediatric Monobloc. A fost semnat contractul de proiectare