monitorulcj.ro Menu
Sănătate

9.600 de doze de vaccin AstraZeneca ajung azi la Cluj!

O nouă tranșă de vaccin AstraZeneca ajunge astăzi în țară. În Cluj-Napoca vor fi distribuite peste 9.000 de doze.

9.600 de doze de vaccin AstraZeneca ajung azi la Cluj!

 

 


Peste 129.000 doze de vaccin AstraZeneca vor ajunge azi, 13 mai,  la Institutul Național de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”. În Cluj-Napoca vor fi distribuite 9.600 de doze de vaccin.

 


Transportul este asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin vor fi aduse în București pe cale terestră. Dozele vor fi depozitate la Centrul Național de Stocare, iar în perioada următoare vor fi distribuite în centrele regionale existente la nivel național.

Centrul Național de Stocare a vaccinurilor împotriva COVID-19 din cadrul Institutului „Cantacuzino” este complet autorizat și avizat de către Autoritatea Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), autoritatea națională care are competență în domeniul medicamentului de uz uman.


Până în prezent, țara noastră a recepționat 2.201.200 doze de vaccin produse de compania farmaceutică AstraZeneca, iar începând cu data de 15 februarie, 657.318 au fost deja utilizate pentru imunizarea populației.

CITEȘTE ȘI:


La ce reacții adverse te poți aștepta dacă îți faci vaccinul Pfizer BioNTech sau AstraZeneca? Explicațiile specialiștilor